Care sunt obligaţiile legale ale transportatorilor ce se ocupă cu relocarea firmelor

Publicat: 17 09. 2021, 18:15
Actualizat: 22 09. 2021, 13:35

La fel cum se întâmplă în cazul tuturor transportatorilor şi în domeniul celor care activează în relocarea firmelor sunt câteva obligaţii care trebuie respectate, atât pe teritoriul României, cât şi în afara graniţelor.

 

Societăţile de transport şi depozitare mobila Bucureşti şi din ţara trebuie să se asigure că respectă prevederile legale în vigoare şi că-şi desfăşoară activitatea în cele mai bune condiţii, astfel încât să nu pună în pericol siguranţa lor şi pe a celorlalţi participanţi la trafic.

Reguli pentru conducătorii auto

Toate obligaţiile pe care le au firmele de mutări mobilier sunt prevăzute în Ordonanţa nr. 27/2011 privind transporturile rutiere.

În primul rând, pentru toate transporturile de mărfuri sau de persoane este nevoie ca şoferul să deţină atestat profesional. Certificatul de atestare profesională este valabil doar dacă este însoţit de permisul de conducere corespunzător categoriei în care se încadrează vehiculul condus. De asemenea, pentru că societatea să poată reloca firme în străinătate are nevoie de autorizaţie de transport internaţional. Prin acest document, operatorului i se acordă dreptul de a efectua în anumite condiţii una sau mai multe deplasări de transport internaţional pe teritoriul unei ţări, în perioada de valabilitate a documentului.

În cazul în care autovehiculul sau un ansamblu de autovehicule depăşeşte masa totală de 80 de tone, lungimea de 40 metri, lăţimea de 5 metri şi înălţimea de 5 metri, este nevoie de o autorizaţie specială emisă de administratorul drumului public cu avizul poliţiei rutiere.

Reguli în privinţa mărfii transportate

⦁ În ceea ce priveşte marfa transportată şi aceasta trebuie să se conformeze unor reguli:
⦁ să nu pună în pericol persoanele şi să nu aducă daune proprietăţii publice sau private;
⦁ să nu pericliteze stabilitatea şi siguranţă în conducerea vehiculului;
⦁ să nu stânjenească vizibilitatea conducătorului auto;
⦁ să fie bine aşezată astfel încât să nu cadă în timpul deplasării;
⦁ să nu producă zgomot peste limita legală şi să nu emită mirosuri pestilenţiale;
⦁ să nu mascheze dispozitivele de semnalizare şi plăcuţele cu numerele de înmatriculare;
⦁ încărcătura nu trebuie să depăşească gabaritul vehiculului.

De asemenea, foarte important, după opinia celor de la MoveOut, este că transportul să se desfăşoare şi în condiţii de siguranţă sanitară, în perioada pandemiei. În acest sens, societatea trebuie să-i asigure conducătorului auto măşti de protecţie, mănuşi şi produse dezinfectante, care să-l ajute să se protejeze de noul Coronavirus atât pe el, cât şi pe persoanele cu care intră în contact în procesul de relocare.

Pentru a beneficia de o relocare a firmei în condiţii optime, este recomandată o firmă de specialitate în detrimentul efectuării în regim propriu a acestei operaţiuni. Alegând varianta profesioniştilor în mutări, oamenii pot avea garanţia unui transport sigur, atât în ceea ce priveşte păstrarea stării bune şi a calităţii tuturor produselor transportate, cât şi a documentaţiei specifice, cu care companiile de profil sunt actualizate constant, astfel încât să le ofere clienţilor cele mai bune servicii.

În privinţa pandemiei Covid-19, companiile sunt de asemenea puse la curent cu măsurile implementate în diverse state, cu lista roşie şi cu tot ce implică interdicţiile care sunt adoptate la zi, pentru împiedicarea răspândirii virusului.