Care vor fi avantajele călătorilor în momentul în care aeroporturile din București vor trece instantaneu la operarea în sistem Schengen

Publicat: 31 12. 2023, 16:30
Sursa FOTO: Arhiva Gândul/ Caracter ilustrativ

Consiliul Uniunii Europene a votat în unanimitate primirea României și Bulgariei în spațiul Schengen cu frontierele aeriene și maritime.

Decizia înseamnă că, începând din martie, controalele la frontierele interne aeriene şi maritime cu aceste două ţări – care au aderat la UE în 2007 – vor fi ridicate, Austria, Bulgaria şi România angajându-se, de asemenea, să convină ulterior asupra unei date pentru încetarea controalelor terestre, a informat preşedinţia spaniolă a Consiliului UE.

Așadar, cele două aeroporturi din Capitală sunt gata să opereze în sistem Schengen au declarat surse ale Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.

”Cele două aeroporturi, Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti (AIHCB) şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa–Aurel Vlaicu (AIBBAV), sunt pregătite de multă vreme, vorbim de ani, iar trecerea se va face instantaneu”, au declarat surse din companie pentru Adevărul .

Intrarea României în spațiul Schengen cu frontierele aeriene și maritime vine cu o serie de benficii pentru cetățenii români care vor călători cu avionul. Din momentul intrării în Schengen se vor desființa cel puțin două cozi din aeroporturi. Prima, cea de la plecare de la controlul pașapoartelor în fața ghișeului de la Poliția de Frontieră, iar a doua, operațiunea similară, la sosire, în țara membră Schengen destinație.