Câți bani poți scoate zilnic de la bancomatele ING, Raiffeisen sau BCR. Care sunt limitele

Publicat: 13 01. 2024, 15:22

Limitele de retragere de la bancomate pot varia în funcție de tipul de card, tipul de cont și politica băncii. În general, este recomandat să verifici direct cu banca ta sau să consulți broșurile informative ale contului/cardului tău pentru a obține informații precise și actualizate cu privire la limitele de retragere.

Este important să ții cont de faptul că unele bănci pot percepe comisioane pentru retragerile de numerar de la anumite bancomate, mai ales dacă acestea nu sunt din rețeaua băncii respective.

Însă, cele mai multe unități bancare au o sumă maximă de 3.000 sau 5.000 de lei pe care titularul contului o poate retrage de la bancomat. Dar, în cazuri speciale, această limită poate fi extinsă de către proprietarul contului.

Câți bani poți scoate zilnic de la bancomatele ING, Raiffeisen sau BCR

ING

ING are o limită de 30 de operațiuni de depunere și retragere de numerar, iar limita poate fi modificată în Home Bank. Pentru clienții care au cont la ING, suma maximă de retragere de la bancomat este de 15.000 de lei.

ING are o limită și privind plățile cu cardul la POS și plățile efectuate online. Astfel, poți face până la 30 de plăți în valoare de 40.000 de lei cu cardurile normale de debit și de credit într-o zi.

Raiffeisen

Raiffeisen are un plafon mic  de retragere, de 3.000 de lei pentru cardurile Raiffeisen Bank Standard / Raiffeisen Bank Vodafone/ Raiffeisen Bank eMAG. Însă, cei care au opțiunile Raiffeisen Bank Gold pot retrage 5.000 de lei iar cei cu Raiffeisen Bank World Mastercard pot retrage și 10.000 de lei.

BCR

Clienții BCR pot să retragă doar 3.000 de lei pe zi, de la bancomat, dar acest pragul poate fi extins la suma de 10.000 de lei, însă acest lucru depinde de tipul de card pe care îl au. Dacă e un card standard BCR, pot retrage 3.000 de lei pe zi, dacă este un card Gold, pot retrage 5.000 de lei zi, dacă e un card Platinum pot retrage 7.000 de lei pe zi, iar dacă dețin un card Private Banking, atunci pot retrage 10.000 de lei pe zi.