Ce amendă primești dacă parchezi neregulamentar în Bulgaria. La ce să fie atenți turiștii

Publicat: 02 06. 2025, 15:11
„Visul bulgăresc” devine un coșmar. Tot mai mulți români, dezamăgiți de concediul „all-inclusiv” / Sursa FOTO: Shutterstock

Dacă te gândești să pleci în concediu în Bulgaria, atunci trebuie să cunoști ce amendă ai putea primi dacă vei parca neregulamentar. O eventuală sancțiune contravențională poate fi aplicată și în cazul în care este depășit timpul de valabilitate al biletului de parcare. Iată informațiile mai jos, în articol.

Atunci când pleci în vacanță, iar transportul este asigurat cu mașina personală, ar fi indicat să te informezi, înainte să ajungi la destinație, care sunt spațiile în care poți parca. Multe unități de cazare pot oferi un asemenea spațiu, pe o proprietate privată, iar turiștii își pot lăsa mașinile acolo, pe perioada șederii. De altfel, există și parcări speciale, marcate corespunzător, unde pot fi lăsate autoturismele. Totuși, există situații în care turiștii parchează neregulamentar sau nu sunt atenți la timpul de valabilitate marcat pe tichetul de parcare. În asemenea cazuri există o probabilitate ridicată să se aplice amenzi.

Unde nu ai voie să parchezi în Bulgaria?

Bulgaria se află, de multe ori, pe lista preferințelor turiștilor în materie de destinații de vacanță. Și anul acesta, hotelierii bulgari așteaptă valul de turiști care să se bucure de vacanță, la malul Mării Negre. Printre stațiunile populare se numără Sunny Beach, Nisipurile de Aur, Sveti Vlas, Burgas, Albena sau Obzor. Pe listă se mai adaugă Nessebar, Balchik, Pomorie, dar și Kavarna. Când vine vorba despre locurile de parcare, acesta abia pot fi găsite, în zonele de periferie, în vârful sezonului.

Există zone în care parcarea nu va fi gratuită, motiv pentru care trebuie să faci rost de tichetul de parcare sau să trimiți un SMS la numărul afișat pe pancartă. De cele mai multe ori, în zonele marcate cu „P” și cu un semn cu tarif orar de parcare poți plăti fie prin SMS, fie printr-o aplicație. Altfel, poți cumpăra tichet de la parcometru sau de la supraveghetorul parcării. În anumite zone, ai posibilitatea să plătești biletul de parcare direct către agentul care lucrează în perimetrul respectiv, fiind și o ocazie perfectă în care să te informezi de durată și prețuri. Supraveghetorul trebuie să îți înmâneze o chitanță.

Ce amendă primești dacă parchezi neregulamentar în Bulgaria

În condițiile în care vei parca neregulamentar în Bulgaria, atunci există posibilitatea să primești amendă. Amenda în Bulgaria poate fi primită conform procesului-verbal întocmit la fața locului, prin poștă sau direct la secția de Poliție pentru cetățeni străini / persoane juridice. De altfel, amenda poate fi plătită în termen de o lună de la data primirii, pentru a primi o reducere de 30%. Apoi, dacă trece o lună și amenda nu este plătită, trebuie să o achiți integral. De menționat faptul că neachitarea amenzii ar putea să te lasă fără permisul auto, la următorul control, arată Stirileprotv.ro.

Vehiculele parcate neregulamentar vor fi ridicate. Nu ai voie să parchezi în zonele delimitate, cu linii galbene, pătrate albastre cu simbolul scaunului cu rotile și nici în zonele unde poate fi blocat traficul altor vehicule.

Amenzi aplicabile pentru șoferii care parchează neregulamentar în Bulgaria:

  1. Parcare neregulamentară – 20 BGN (aproape 50 lei);
  2. Parcare în stația de autobuz – 20 – 150 BGN (între 50 și 380 lei);
  3. Parcare pe loc destinat persoanelor cu dizabilități – 200 BGN (aproape 510 lei);
  4. Staționare sau parcare în al doilea rând pe banda activă – 50 BGN (aproape 130 lei);
  5. Parcare în parcuri, grădini, locuri de joacă destinate doar pietonilor, pe trotuare – 50 – 200 BGN (între 130 și 510 lei)

Amenzi usturătoare pentru șoferii care nu au RCA

Se aplică amenzi considerabile în cazul șoferilor care circulă cu mașini fără RCA. Pentru o persoană fizică, amenda este de 250 BGN (aproape 640 lei). În cazul unei persoane juridice, amenda ajunge la aproape 5.100 de lei, adică 2.000 BGN. În condițiile în care un șofer conduce un vehicul care nu are RCA, dar el nu este proprietar, primește o amendă de 400 BGN (aproape 1.020 lei).

Amenzi se aplică și în cazul șoferilor care depășesc limita de viteză în afara localităților. Amenda este situată între 51 (depășire cu până la 10 km/h a limitei) și 1.530 de lei (depășire cu peste 50 km/h). De asemenea, se aplică și o amendă suplimentară pentru fiecare 5km/h în plus peste cei 50 km/h. Amenda suplimentară este de 128 de lei per 5km/h.

Citește și:

Ce faci dacă mașina ta este lovită de GRINDINĂ. Cine plătește pagubele și ce pași trebuie urmați

Funcțiile de pe Google MAPS de care puțini utilizatori știu. Pot fi de mare ajutor la volan

Amendă minimă de 250 de lei pentru șoferii care NU dețin acest document! Este prevăzut clar în lege

Sursă foto: Shutterstock