Ce le răspunde Mircea Abrudean acelora care i-ar ameninţa poziţia de lider al PNL lui Ilie Bolojan, la un viitor congres

Publicat: 02 11. 2026, 13:48
Actualizat: 02 11. 2026, 13:49
Președintele Senatului, Mircea Abrudean | Sursa foto: Mediafax

Şeful Senatului, Mircea Abrudean, spune că liberalii pro-Bolojan nu au nicio problemă cu organizarea unui nou congres în rândul partidului, cu riscul ca formaţiunea să aibă un alt lider.

Acesta nu consideră că Ilie Bolojan ar avea nişte contracandidaţi care să-i ridice chiar probleme, ba chiar „ar lămuri definitiv apele în PNL”

„Am avut ocazia la precedentul congres, la care nu au venit în contracandidat. Sigur, acel congres a fost suspendat de către instanță. Nu cred că este o problemă să mai fie organizat un nou congres.

Cred că este poate chiar benefic pentru a lămuri definitiv, să îi spunem, apele, în Partidul Național Liberal.

Poate că de data asta instanța nu va suspenda o decizie a unui congres”, spune Abrudean, luni, la Parlament.

Liderul liberal mai spune că  „au existat întotdeauna contestatari în interiorul partidului”, însă „e bine ca ei să se manifeste în interiorul partidului, în cadrul forurilor statutare, respectiv congresul care este cel mai înalt”.

În ceea ce-i priveşte pe potenţialii contracandidaţi la şefia PNL, care i-ar putea ameninţa funcţia de lider  lui Bolojan, Abrudean mai spune că „puterea acestora se vede la votul din congres”.

„Rezultatul congresului este cel care definește puterea unui lider”, a subliniat Mircea Abrudean.