Ce PEDEAPSĂ a primit motociclistul care, în 2021, a provocat moartea unui bărbat aflat pe trotinetă. Totul a plecat de la o șicanare în trafic

Publicat: 15 03. 2023, 19:50
Actualizat: 15 03. 2023, 19:55
FOTO - Facebook

Motociclistul care, în 2021, a provocat moartea unui bărbat aflat pe trotinetă după o șicanare în trafic și-a aflat sentința. Curtea de Apel București a pronunțat, miercuri, decizia definitivă prin care a cosimțit faptul că motociclistul Laurențiu Trică Mitici, specializat inclusiv în conducere defensivă, se face vinovat de acuzația de omor.

Motociclistul a fost condamnat la 11 ani și 8 luni de închisoare, cu doi ani mai mică decât primise inițial la Tribunalul București, informează stirileprotv.ro. Pe parcursul procesului, el a susținut că regretă ce s-a întâmplat și a pus reacția sa violentă pe seama șicanării în trafic.

Motociclistul Laurențiu Trică Mitici, condamnat la 11 ani și 8 luni de închisoare / FOTO – Facebook

Cine era tânărul de pe trotinetă, care a murit după ce a fost trântit în fața mașinii de motociclistul furios

Laurențiu Trică Mitici, un cunoscut motociclist din București, instructor la o școală moto, a fost reținut pentru crimă, în august 2021, după ce a provocat, în trafic, moartea unui tânăr care folosea o trotinetă electrică.

L-a urmărit pe bărbatul de pe trotinetă, un cunoscut vlogger în vârstă de 38 de ani, cunoscut ca Bafto în mediul virtual (Răzvan Mihai, pe numele său real), iar în momentul în care acesta a ajuns într-o intersecție de pe Șoseaua Vitan Bârzești, din sectorul 4, și-a scos casca și a aruncat-o spre el.

Bărbatul, lovit, s-a dezechibrat și a ajuns direct sub roțile unei mașini care circula din sens opus. Din nefericire, șoferul nu a mai putut evita impactul, care s-a dovedit fatal pentru vlogger.

Imediat după incident, Laurențiu Mitici Trică a rămas la fața locului și a așteptat echipajele de poliție. După ce polițiștii rutieri au constatat că nu este vorba despre un accident, ci despre o crimă, motociclistul a fost preluat de ofițerii Serviciului Omoruri, care au continuat cercetările în acest caz.