Ce riști dacă nu declari la timp vânzarea unei mașini. Mulți șoferi nu cunosc LEGEA
Vânzarea unei mașini nu se încheie odată cu semnarea contractului și predarea cheilor. Există câteva obligații legale clare, iar nerespectarea lor poate avea consecințe serioase. Nu mulți români știu că, dacă nu notifică autoritățile în termen de 30 de zile de la parafarea actelor, se pot trezi cu amenzi mari, dar și responsabilități care nu le mai revin.
Conform legislației în vigoare, vânzătorul unui autoturism are la dispoziție 30 de zile pentru a anunța Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) despre înstrăinarea vehiculului.
Ce se întâmplă dacă nu anunți vânzarea mașinii
Procedura presupune completarea unei declarații de înstrăinare-dobândire, însoțită de o copie a contractului de vânzare-cumpărare. Documentele pot fi depuse personal sau online, acolo unde platformele locale permit acest lucru.
Pe lângă notificarea către SPCRPCIV, trebuie înștiințată și Direcția de Taxe și Impozite Locale, pentru radierea din evidențele fiscale. Doar făcând asta fostul proprietar scapă de obligația plății impozitului auto.
Oricât de banal pare, acest pas este extrem de important, iar nerespectarea lui poate genera o serie de complicații, cum ar fi:
- Amenzi contravenționale care, în funcție de localitate, pot ajunge până la 2.000 de lei;
- Continuarea perceperii taxelor și impozitelor auto pe numele fostului proprietar, chiar dacă vehiculul nu îi mai aparține;
- Răspunderea pentru fapte comise de noul proprietar, inclusiv amenzi de circulație sau taxe neplătite (ex. rovinieta). De ce? Pentru că, în evidențele autorităților, fostul proprietar figurează în continuare ca titular;
- Dificultăți în instanță în cazul unor litigii, dacă nu există dovada că vehiculul a fost înstrăinat conform procedurilor legale.
Ce poți face dacă ai uitat să declari vânzarea
Radierea din evidențele fiscale locale este esențială pentru a evita emiterea deciziilor de impunere pentru un bun care nu se mai află în posesia vânzătorului. Chiar dacă mașina a fost vândută și predată cumpărătorului, în absența unei notificări oficiale, sistemul informatic al autorităților locale îl consideră în continuare responsabil fiscal.
Situația se complică și mai mult în cazul în care noul proprietar întârzie reînmatricularea. În astfel de cazuri, orice eveniment rutier sau abatere legislativă poate fi asociat, pe cale oficială, cu fostul deținător.
Dacă în termen de 30 de zile notificarea nu a fost făcută, se recomandă ca vânzătorul să se adreseze cât mai curând autorităților. Depunerea declarației de înstrăinare, împreună cu documentele de vânzare, este primul pas, apoi urmează actualizarea situației fiscale la Direcția de Taxe și Impozite.
În cazul în care nu se respectă pașii legali, nedeclararea vânzării unei mașini poate deveni o problemă serioasă care va genera amenzi, taxe și chiar responsabilitate juridică pentru fapte comise cu un autoturism care nu mai este în posesie.
CITEȘTE ȘI:
Cât costă școala de șoferi în 2025. Ce alte taxe trebuie să plătești
Inspectorii RAR pot BLOCA mașina la ITP. Șoferii riscă să rămână fără talon și acte