Ce se aude în spațiu, de fapt? NASA a înregistrat sunetul real și specialiștii sunt speriați
Un fragment audio de la NASA a redat unde sonore reale care se propagă prin gaz și plasmă în roiul de galaxii Perseus, aflat la 250 de milioane de ani-lumină de Pământ. iar înregistrarea este tulburătoare, potrivit blog.sciandnature.com.
Cel puțin din anul 1988, această sursă de lumină pulsatorie inexplicabilă, cunoscută sub numele de GPM J1839–10, emite semnale intermitente în spațiu la fiecare 21 de minute, iar oamenii de știință au tot încearcat să determine despre ce este vorba.
Întrucât nu există un mediu prin care să se propage undele sonore, cea mai mare parte a spațiului este un vid, fapt care contribuie la percepția larg răspândită că acesta este un loc complet silențios.
Totuși, în roiul de galaxii Perseus există o cantitate atât de mare de gaz, încât oamenii de știință au reușit să identifice acolo unde sonore. Aceste unde sonore nu au fost niciodată aduse, până acum, în spectrul audibil pentru urechea umană, deși au fost descoperite încă din 2003, în datele furnizate de Observatorul cu raze X Chandra al NASA.
Această gaură neagră este un bariton cosmic, deoarece undele sonore pe care le emite se situează cu 57 de octave sub nota „do” central, în mediul său natural. Oamenii de știință au amplificat frecvențele acestor „cutremure” de ordinul cvadrilioanelor de ori, pentru a le face audibile pentru oameni. Rezultatul este, așadar, un sunet straniu, care s-ar potrivi de minune pe o coloană sonoră de Halloween.
Această descoperire se încadrează în categoria „sonificării spațiale”, adică transformarea datelor astronomice în sunet, și ne aduce cu un pas mai aproape de descifrarea enigmelor spațiului, deschizând noi căi pentru înțelegerea universului. Prin urmare, ne putem aștepta să întâlnim mai multe astfel de „ritmuri” extraterestre pe măsură ce se continuă explorarea spațiului, întrucât fiecare dintre ele are potențialul de a oferi perspective inedite asupra cosmosului.