Ceartă la Primăria Capitalei pe tema montării de „bătătoare de covoare”. S-a aprobat amenajarea unor aparate de sport controversate pe spațiile verzi

Publicat: 02 06. 2021, 15:13
Actualizat: 02 06. 2021, 15:19
Colaj Gandul / Foto Curentul.net / Youtube

Un proiect de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Municipiului București (CGMB) de miercuri, care prevede montarea unor echipamente de sport în București, a creat controverse în rândul consilierilor generali. Este vorba de echipamente pentru excerciții de tip calisthenics, pe care unii consilieri le-au denumit „bătătoare de covoare”.

CGMB a aprobat, miercuri, cu 33 de voturi „pentru” un proiect care prevede amplasarea pe spațiile verzi din București de aparate pentru exerciții fizice de tip  calisthenics.

Este vorba de mai multe bare, pe care unii consilieri le-au asemănat cu „bătătoarele de covoare”. Proiectul a creat o adevărată polemică în ședința CGMB.

Elisabeta Lipă crede că aceste aparate sunt periculoase

Elisabeta Lipă (PSD) a precizat că aceste aparate pot fi foarte periculoase, iar exercițiile care pot fi făcute de copii pe aceste bare trebuie realizate sub supraveghere. Fosta sportivă a fost însă contrazisă de inițiatoarea proiectului, Manuela Mureșan, care a precizat că aceste aparate sunt foarte răspândite în alte țări și „recomandate de specialiști”.

La rândul său, Aurelian Bădulescu i-a transmis lui Nicușor Dan că nu este normal să se facă o dezbatere atât de largă „pentru niște bătătoare de covoare”.

„Ce probleme are Bucureștiul, domnul Nicușor Dan, cade orașul pe noi”, a precizat Aurelian Bădulescu.

Echipamentele pentru exerciţii fizice, tip calisthenics, vor fi amplasate în spaţiile verzi aflate în proprietatea Municipiului Bucureşti şi administrate de Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB).

Exerciţiile de tip calisthenics sunt recomandate pentru orice grupă de vârstă

La aceste aparate se pot face mai multe exerciții, printre care și tracțiunile.

În raportul de specialitate al proiectului se arată că exerciţiile de tip calisthenics sunt recomandate pentru orice grupă de vârstă, pentru persoane sănătoase, în recuperare sau cu diferite afecţiuni.

Urmează ca ALPAB să identifice locurile în care se vor monta aceste aparate, iar amplasarea lor se va face din bugetul acestei instituții.