Celebrul fotbalist Dani Alves a fost arestat. Sportivul, acuzat de agresiune sexuală

Publicat: 20 01. 2023, 14:42
Actualizat: 20 01. 2023, 14:46
Dani Alves Foto: Profimedia

Fotbalistul brazilian Dani Alves a fost arestat la Barcelona, vineri dimineață, pentru că ar fi agresat sexual o femeie într-un club de noapte, luna trecută.

Un purtător de cuvânt din partea lui Alves a clarificat deja că ”neagă vehement” acuzația. La 10 ianuarie, Tribunalul Superior al Cataloniei a confirmat deschiderea unei anchete în urma acuzaţiilor de agresiune sexuală la adresa lui Dani Alves. Alves va fi dus în faţa unui judecător, care va lua o decizie cu privire la acuzaţii.

Fostul jucător al FC Barcelona este acuzat de o femeie că a atins-o intim în clubul de noapte Sutton din Barcelona, la 30 decembrie. Şeful instanţei de fond numărul 15 din Barcelona a iniţiat o procedură în urma plângerii care a fost depusă imediat la Poliţia Autonomă a Cataloniei de presupusa victimă şi care a fost oficializată la 2 ianuarie.

Curtea Supremă a Cataloniei a confirmat că a deschis o procedură ”pentru o presupusă infracțiune de agalaresiune sexuală ca urmare a plângerii depuse de o femeie pentru evenimente care ar fi avut loc într-un club de noapte din Barcelona luna trecută”.

Un purtător de cuvânt al poliției a confirmat: ”Un bărbat acuzat de un atac la pudoare la un club de noapte din Barcelona la sfârșitul anului trecut, a fost arestat. Acum a fost dus în judecată după ce a făcut o declarație la poliție. Acum instanța va decide ce măsuri să ia”, potrivit The Mirror.

În prezent, se spune că Alves se află într-o celulă de sub complexul tribunalului din Barcelona înainte de a fi audiat de un judecător. Sursele au spus pentru publicația britanică că este puțin probabil ca acesta să fie arestat preventiv, deși nu este încă clar ce fel de cerere va formula un procuror de stat care va fi prezent la ședința cu ușile închise.