Chuck Norris a murit la vârsta de 86 de ani. Povestea unei legende și lucruri mai puțin cunoscute despre renumitul actor

Publicat: 20 03. 2026, 16:56
Actualizat: 20 03. 2026, 18:42

Carlos Ray Norris s-a născut pe 10 martie 1940, într-o familie cu rădăcini amerindiene și irlandeze, în orăselul Ryan, Oklahoma. N-a fost ușor pentru el să răzbată în viață cu un tată alcoolic și o familie destrămată. Părinții săi au divorțat când el avea 16 ani, iar Chuck s-a mutat în California împreună cu mama sa, Wilma Norris. Chuck a fost nu numai un om de show, a fost și un american implicat politic, social și religios. Republican convins, a militat pentru dreptul americanilor de a deține arme de asalt și împotriva căsătoriilor gay.

Potrivit declarațiilor familiei, Chuck a murit joi în Hawaii, în Kauai. Actorul a fost internat în spital miercuri sau joi,

Chuck Norris a fost campion mondial la karate între 1968 și 1974, apărându-și titlul timp de șase ani consecutivi. Această performanță îl plasează printre cei mai mari luptători ai generației sale. În acea perioadă, Chuck Norris nu a pierdut nicio luptă profesionistă și a devenit un model de disciplină și perseverență pentru toți cei din lumea artelor marțiale.

„Nu am fost nici cel mai rapid, nici cel mai puternic. Dar am învățat că perseverența poate compensa multe lipsuri.”

Aviator în Coreea

Chuck Norris a servit Forțele Aeriene Americane în războiul din Coreea. Camarazii l-au poreclit „Chuck”. A fost și primul contact cu artele marțiale: Tang Soo Do, Taekwondo, Judo și Ju-Jitsu. După demobilizare a lucrat pentru Northrop Grumman și și-a deschis prima sa școală de karate. Practic a promovat artele marțiale din Orient în SUA.

Parteneriatul cu Bruce Lee

Chuck Norris debutat în showbizzîn 1968 cu filmul „The Wrecking Crew”. A dat lovitura în 1972, cu Way of the Dragon, cu…Bruce Lee. Duelul lor din Colosseum a devenit iconic/

În 1974, Norris a urmat cursuri de artă dramatică la MGM Studio, pregătindu-se pentru a face tranziția de la sport la film. Ulterior, a jucat în filme care au definit genul de acțiune, precum:

  • „Disparut în misiune” și continuările sale
  • „Operațiunea Delta Force”
  • „Lupul singuratic”
  • „Orașul fantomă”
  • „Asasinul mafiei”
  • „Invazia Americii”
  • „Misiune pentru președinte”
  • „Răzbunarea lui Logan”

Fidel, 30 de ani

Chuck Norris s-a căsătorit cu prima sa soție, Dianne Holechek, în anul 1958, pe când aveau doar 18 și 17 ani.

Căsnicia lor a durat 30 de ani și au avut împreună doi copii.

Au divorțat în 1988, relația fiind afectată de cariera lui și de distanța creată de faima sa.

Chuck Norris a cunoscut-o pe actuala sa soție, Gena O’Kelley, în anul 1997, iar un an mai târziu s-au căsătorit.

Împreună au doi copii gemeni, Dakota și Danilee, născuți în 2001.

Dramă după dramă

În anul 2013, Gena O’Kelley a fost nevoită să facă un RMN.

Pentru această investigaţie, se foloseşte o substanţă de constrast intravenos care permite evidenţierea ţesuturilor, vaselor de sânge şi organelor, astfel încât radiologul să poată afla amploarea unei leziuni sau a unei boli.

Cu toate acestea, această substanţă conţine gadolinium, un tip de metal greu cu proprietăţi magnetice.

Acesta se elimină prin rinichi.

De aceea, înainte de investigaţie, se fac analize de sânge.

Se verifică valorile indicate de uree şi creatinină.

Dacă valoarea creatininei este mare, nu va fi injectată substanţa de contrast cu gadolinium, pentru că va fi eliminată mai greu.

În cazul Genei, s-au administrat 3 injecţii cu această substanţă în decurs de numai 8 zile.

N-a mai trecut mult timp şi femeia s-a îmbolnăvit.

Calvarul

Chiar dacă au trecut câțiva ani de la acel RMN care i-a creat probleme grave de sănătate, Gena are nevoie în continuare de terapie cu celule stem combinată cu alte tratamente pentru a-şi vindeca sistemul nervos central.

Totuşi, cel mai important este faptul că a reuşit să depăşească această încercare şi să supravieţuiască datorită lui Chuck Norris care i-a fost alături permanent.

La aniversarea a 22 de ani de căsătorie, el a mărturisit:

„Acum 22 de ani am devenit cel mai norocos bărbat din lume când Gena şi cu mine ne-am căsătorit. La mulţi ani frumoasa mea soţie! Nu există cuvinte care să descrie dragostea şi aprecierea mea pentru tine. Mulţumesc că mi-ai împărtăşit viaţa!‟.

Cuplul a cerut daune de 10 milioane de dolari laboratorului care comercializează produsul.

Actorul american a cheltuit peste 2 milioane de dolari in patru ani pentru ca soția sa să urmeze un tratament în China.

Dar drama din viața lui Chuck Norris nu s-a oprit aici.

O fiică dintr-o relație extraconjugală

Acesta a descoperit în urmă cu câțiva ani că are o fiică dintr-o relație extraconjugală.

În anul 1962, pe când actorul finalizase serviciile militare americane și era așteptat acasă, de prima sa soție, Dianne Kay Holechek, a avut o aventură cu Johanna.

După acea aventură, actorul s-a simțit vinovat că și-a înșelat soția și a renunțat la Johanna.

În urma scurtei lor relații, Johanna a aflat că este însărcinată, dar a și descoperit că Chuck era căsătorit și aștepta și el un copil.

Așa că a decis să-și crească singură fiica.

La scurt timp după ce Dina s-a născut, Johanna s-a căsătorit, iar fata a crescut cu impresia că tatăl vitreg este cel biologic.

Pe când avea 16 ani, Dina a tras cu urechea la o conversație pe care mama ei, Johanna, o avea cu o prietenă.

În timpul acelei discuții, Dina a fost uluită să afle că Chuck Norris era tatăl ei.

Chuck Norris și-a pierdut anul trecut mama de 103 ani

Iar dramele au continuat în viața actorului.

Chuck Norris a dezvăluit că mama sa, Wilma, a murit la vârsta de 103 ani.

Vedeta din „Walker, Texas Ranger” a anunțat moartea mamei sale într-o postare pe Instagram:

„Sunt atât de recunoscătoare pentru nenumăratele lecții pe care ni le-a împărtășit, pentru rugăciunile pe care le-a înălțat pentru noi și pentru felul în care a întruchipat dragostea lui Hristos în fiecare zi.” a scris Chuck Norris pe rețelele de socializare.

Republican devotat, adeptul familiei tradiționale

Republican declarat, Chuck Norris a donat bani nu doar pentru ajutorarea celor nevoiasi, dar si pentru a sprijini campaniile electorale ale diversilor candidati din statul sau (Oklahoma). Mai mult, acesta avut chiar mai multe confruntări pe teme politice, adresându-i chiar și o scrisoare deschisă lui Barack Obama, în care l-a sfătuit să nu facă aceleasi greșeli ca predecesorii săi și să apere drepturile americanilor cu orice preț.

Chuck Norris a fost foarte vocal și în mai multe campanii pentru interzicerea căsătoriilor între persoane de acelasi sex și a liberaralizării în ceea ce privește posesia armelor de foc.

Recommandarea autorului: Chuck Norris a murit la 86 de ani. Ce a făcut cu doar o zi înainte de deces