Cine este noua „Elena Udrea” de la Cotroceni. Blonda din umbra lui Nicușor Dan, care îl ținea în „picioare” pe fostul primar, ar putea trage toate sforile în Administrația Prezidențială

Publicat: 07 10. 2025, 06:30

Administrația Prezidențială are o nouă „Elena Udrea”. Este vorba de Andreea Miu, fosta șefă de cabinet al lui Nicușor Dan, când acesta era primarul Capitalei. Ea a fost numită, luni, șefa Secretariatului General al Administrației Prezidențiale, iar surse politice au precizat în exclusivitate pentru Gândul că Andreea Miu va fi omul de bază al președintelui Nicușor Dan.

Andreea Miu a fost „îngerul păzitor” al lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei. Fosta șefă de cabinet a fostului edil îi făcea toată treaba lui Dan, atunci când fostul primar stătea mai mult prin instanțe, decât în clădirea de pe „Regina Elisabeta”.

Andreea Miu face parte de luni din echipa de consilieri ai președintelui Nicușor Dan, ea ocupând funcția de șefă a Secretariatului General al Administrației Prezidențiale.

În lipsa unui Șef de Cabinet, Șeful Secretariatului semnează documentele

„Cu siguranță că Andreea Miu va fi omul de bază al lui Nicușor Dan în ceea ce privește deciziile pe care acesta le va lua. Bineînțeles, că și Ludovic Orban va avea un cuvânt de spus, dar cea care îl va dirija pe șeful de stat va fi Andreea Miu”, au declarat surse politice pentru Gândul.

De altfel, regulamentul de funcționare și organizare al Administrației Prezidențiale arată că în lipsa unui șef de cancelarie, „semnarea documentelor departamentelor/structurilor organizatorice se realizează de către şeful Secretariatului General al Administraţiei Prezidenţiale”.

Andreea Miu, propulsată de Ludovic Orban

Tot surse politice au mai precizat pentru Gândul că  Andreea Miu a fost propulsată în cariera politică de către Ludovic Orban. De altfel, fostul premier a numit-o pe Miu în Directoratul Transelectrica. Noua șefă de la Cotroceni a fost propulsată la Primăria Capitalei prin filiala PNL Sector 4.

Este avocat de profesie și soție de polițist. Este, de asemena, președintele Organizației Liberale de Femei Sector 4. A fost premiată în 2021, în cadrul celei de-a treia ediții a Galei „Women in Economy”.

În ceea ce o privește pe Elena Udrea, aceasta a fost șefa Cancelariei Președintelui Traian Băsescu, între 2004 și 2005. Elena Udrea a fost supranumită ani de zile „Blonda de la Cotroceni”, iar despre ea se spunea că trăgea sforile în Administrația Prezidențială.

Șapte foști angajați de la Primăria Generală devin consilieri prezidențiali

Nicușor Dan își mută garnitura de consilieri de la Primăria Capitalei, la Administrația Prezidențială. 7 foști angajați ai PMB au fost ridicați la rang de consilier prezidențial. De la fosta șefă de cabinet, la consilierii pe probleme juridice sau de mediu, îi vor fi sfătuitori președintelui la Palatul Cotroceni.

Șeful statului și-a întregit garnitura de consilieri prezidențiali cu oameni apropiați de fostul președinte, Traian Băsescu: Ludovic Orban și Eugen Tomac.

Toate detaliile despre aceste numiri pot fi citite AICI.