Cine sunt cei doi români care au MURIT încercând să treacă ilegal granița din Canada în SUA. În tragedie și-au pierdut viața și cei doi copii ai lor

Publicat: 02 04. 2023, 08:05
Actualizat: 02 04. 2023, 10:33
O familie de români a murit în timp ce încerca să intre în SUA prin Canada / Sursa foto: The Canadian Press

Oficialii canadieni au stabilit cine sunt cei doi români care se numără printre persoanele înecate în râul St. Lawrence, aflat în apropiere de granița dintre Quebec și Ontario. Cuplul de conaționali și copiii lor, unul de 1 an și unul de 2 ani, intenționau să treacă ilegal granița din Canada către SUA, dar au sfârșit tragic.

Serviciul de Poliție Akwesasne Mohawk a anunțat că un bărbat a fost identificat ca fiind Florin Iordache, în vârstă de 28 de ani. Poliția a spus că avea două pașapoarte canadiene asupra sa, câte unul pentru copiii săi, de 1, respectiv 2 ani. Micuții au pierit și ei, iar trupurile lor au fost recuperate. (Citiți detalii suplimentare aici…)

O femeie — soția lui Florin și mama copiilor — a fost identificată drept Cristina (Monalisa) Zenaida Iordache, în vârstă de 28 de ani, transmite cbc.ca.

Familia de români intenționa să ajungă în Orlando, Florida, acolo unde se aflau rude de-ale lor, dar au pierit în apele râului canadian. Acum, apropiații vor să găsească o modalitate de a repatria trupurile neînsuflețite în orașul natal din România.

Alți patru indieni, în continuare neidentificați

În tragedie și-au pierdut viața și patru persoane cu origini indiene, a căror identitate nu a fost confirmată încă.

Cele opt cadavre au fost găsite într-o mlaștină de pe malul râului, în timp ce salvatorii încercau să îl găsească pe un bărbat a cărui dispariție fusese anunțată de familia sa. Se pare că acesta se afla la manșa bărcii în care s-au urcat cei patru români și cei patru indieni.

Este vorba despre Casey Oakes, în vârstă de 30 de ani, un rezident din Akwesasne, care a fost văzut ultima oară miercuri, în jurul orei 21:30. ET, urcându-se pe o navă mică.

Autoritățile spun că geografia unică a teritoriului îl face un loc popular pentru traficanții de persoane, poliția efectuând 48 de interceptări în acest an. Majoritatea celor care încearcă să intre în SUA prin zonă sunt de origine indiană și română.

În februarie, poliția din Akwesasne a raportat o creștere a traficului de persoane în comunitatea Kanien’kehá:ka.