Cine sunt „specialii României” care ridică chiar și 20.000 de lei pe lună. Peste 9.800 de persoane au încasat pensie specială în luna iulie

Publicat: 22 07. 2022, 18:37

Pensiile speciale, un subiect controversat în România, dezbătut în lung și în lat de mai toate partidele care se lăudau că le vor desființa în doi timpi și trei mișcări rămân încă de actualitate și astfel în luna iulie 9.864 de persoane au încasat această indemnizație. Printre „specialii” României se găsesc și persoane care încasează lunar sume amețitoare ce se ridică chiar și la 20.000 de lei.

Astfel, potrivit datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), Legea nr. 216/2015 privind acordarea „pensiei de serviciu” membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat în luna iulie un număr de 766 persoane. Pensia medie era de 5.783 de lei, din care 2.816 de lei suportați de la bugetul de stat.

În ceea ce privește beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, numărul acestora era de 732 de persoane, pensia medie ridicându-se la 4.930 de lei (2.528 de lei de la bugetul de stat).

În cadrul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România sunt 1.394 de pensionari, iar pensia medie se ridică la 11.374 de lei, din care 7.553 lei suportați din bugetul de stat.

Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 566 de persoane, media fiind de 8.474 de lei, din care 3.424 de lei cota suportată din bugetul de stat.

De Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătorești şi al Parchetelor beneficiau 1.673 de pensionari, pensia medie fiind de 4.992 de lei, din care 2.582 de lei suportați din bugetul de stat.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat joi că pensiile militare sunt pensii de serviciu, nu sunt pensii speciale și că la nivelul Coaliției s-a decis ca tot ceea ce înseamnă reglementarea salariilor și a pensiilor să constituie activitatea de analiză în interiorul grupurilor de lucru care vor lua ființă la nivelul Ministerului Muncii.

Potrivit celei mai recente declarații de avere, premierul Nicolae Ciucă a avut în anul 2020 o pensie de serviciu de la Armată de 214.990 de lei.

Ministrul Finanțelor vrea ca toate pensiile să fi impozitate

Ministrul Finanţelor Adrian Câciu a declarat joi că pensiile speciale vor fi impozitate, iar după ce va fi finalizată o analiză privind aceste indemnizaţii, aceasta „va fi prezentată coaliţiei cu toată argumentaţia şi juridică, economică şi fiscală”.

„Sunt o serie de simulări care au loc, sunt o serie de date care se strâng. Lucrăm împreună cu toate instituţiile implicate pentru că trebuie să ai date. Pe de altă parte, analiza are în vedere şi deciziile Curţii Constituţionale. Sunt două aspecte. Discuţia legată de pensii în general, fie că sunt ele pensii pe contributivitate, pe pilonul 1 – pensii militare de stat sau indemnizaţii de altă natură, care intră oarecum în ceea ce înseamnă jalonul din PNRR cu reforma sistemului de pensii, indiferent de sistemul de cotizare şi a doua sau care vine în conexiune cu acest această reformă, partea de impozitare a acestor venituri”, a declarat ministrul Finanțelor, potrivit Antena 3.