Ciolacu, cel mai dur atac la Bolojan de când i-a luat locul la Palatul Victoria: puteți pune boții să înjure, asta nu va schimba realitatea

Publicat: 10 10. 2026, 20:13
Actualizat: 10 10. 2026, 20:31

Fostul premier Marcel Ciolacu acuză Guvernul condus de Ilie Bolojan că a provocat o deteriorare puternică a economiei și susține că susținând că România a ajuns pe primul loc în Uniunea Europeană la scădere economică, înregistrând cea mai mare inflație de pe continent.

 Loading ...

„Când am predat mandatul de premier, România era pe locul 2 în UE la creștere economică. Cu Bolojan prim-ministru, a ajuns pe locul 1 la scădere economică!”, a scris Marcel Ciolacu, sâmbătă, pe Facebook.

Marcel Ciolacu mai susține că măsurile guvernamentale au dus la reducerea puterii de cumpărare a pensionarilor și salariaților, scăderea consumului și a investițiilor străine, dar și la creșterea șomajului în rândul tinerilor.

Fostul premier a criticat, de asemenea, și politica de austeritate a actualului Executiv, afirmând că, după un an de „sacrificii necesare”, România este „mai săracă, mai îndatorată și mai singură în UE”.

În infografiile publicate, Marcel Ciolacu indică, totodată, și o creștere a cursului euro de la 5,03 lei în mai 2026 la 5,34 lei în prezent, o scădere a consumului față de 2025 și o majorare a datoriei publice și a ponderii acesteia în PIB.

„Când am predat mandatul de premier, România era pe locul 2 în UE la creștere economică. Cu Bolojan prim-ministru, a ajuns pe locul 1 la scădere economică!
Este cea mai rapidă prăbușire economică din Europa, însoțită și de cea mai mare inflație de pe continent.
Guvernarea Bolojan a produs cea mai mare scădere a puterii de cumpărare pentru pensionari și salariați.
Cea mai mare reducere a consumului.
Cea mai brutală cădere a investițiilor străine.
Cel mai ridicat șomaj în rândul tinerilor din Europa.
Nu o spun eu sau PSD, ci datele oficiale ale Eurostat, INS și BNR, pe care le-am folosit în toate infografiile alăturate. Sper ca, în această formă, să fie mai ușor de înțeles dezastrul produs cu adevărat în acest an de austeritate „responsabilă”!
Iar drama tuturor este că, după un an de „sacrificii necesare”, România e mai săracă, mai îndatorată și mai singură în UE, cu recorduri pe care nimeni nu și le-ar fi închipuit vreodată.
P.S. Puteți pune în continuare boții să înjure, dar asta nu va schimba realitatea – românii trăiesc acum mai rău și, fără o schimbare urgentă, viitorul economic al țării este compromis”, este mesajul fostului premier, Marcel Ciolacu.