Ciolacu, despre raționalizarea alimentelor de bază în scenariul plafonării prețurilor: E normal, că nu poţi să cumperi cu camionul

Publicat: 01 02. 2022, 21:55
Marcel Ciolacu / Sursă Foto: Facebook

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marți, la Palatul Parlamentului, că în această săptămână, în coaliţia de guvernare, se va discuta despre varianta plafonării preţurilor la produsele alimentare de bază. El a precizat că, în acest scenariu, e posibilă reționalizarea acestor alimente.

Ciolacu a fost întrebat, marți, la Palatul Parlamentului, dacă este posibil ca în România să se reducă TVA la alimentele de bază.

„Am mai avut discuţia şi reducerea de TVA nu va avea impactul pe care ni-l dorim cu toţii. Poate o plafonare a preţurilor la produsele de bază într-o limită, pentru că nu poţi să o faci fără limită, că altfel declanşăm cu totul altceva. Este o discuţie. Nu am avut această discuţie în coaliţie şi astăzi o să avem această discuţie”, a spus liderul PSD, potrivit antena3.ro.

El a menţionat că în România alimentele au deja „o reducere consistentă la TVA”. Întrebat despre posibilitatea ca în urma plafonării preţurilor produsele de bază să fie şi raţionalizate, Marcel Ciolacu a răspuns:

„În Ungaria aşa s-a făcut, este şi normal. Este şi normal, că nu poţi să cumperi cu camionul”, a spus Ciolacu.

Preşedintele PSD a adăugat că în şedinţa coaliţiei se va discuta şi despre interdicţia cumulului pensiei cu salariul.

„O să avem o discuţie în acest sens în coaliţie. O să mă uit şi eu pe proiectul de lege. L-am întrebat pe liderul de grup, nu este pe ordinea de zi, dar zilele acestea o să fie. Haideţi să vedem care este impactul. Data trecută, cel puţin în zona de administraţii locale era un impact destul de consistent, adică rămâneau descoperite UAT-urile mari, vorbesc de municipiile reşedinţă de judeţ. Haideţi să vedem impactul, să nu mai dăm legi şi să luăm decizii fără să cunoaştem întregul context”, a explicat liderul PSD.