Ciprian Șerban anunță că preluarea portului moldovenesc Giurgiulești a fost finalizată: ”Investiție strategică, cu miză regională și europeană”
Ciprian Șerban a anunțat, printr-o postare pe pagina sa de Facebook, că Ministerul Transporturilor a reușit să finalizeze tranzacția de preluare a operatorului Portului Giurgiulești, prin Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța. Șerban a menționat că investiția este una strategică pentru România, cu miză ”regională și europeană”.
Ministrul Transportilor a transmis că achiziția portului Giurgiulești a fost necesară, având în vedere concurența dintre Portul Constanța și celelalte porturi din bazinul Mării Negre și cele ale statelor membre UE.
”Mă bucur că am reușit să finalizăm tranzacția de preluare a operatorului Portului Giurgiulești, firma ICS Danube Logistics, prin Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, o investiție strategică pentru România, cu miză regională și europeană.
Achiziția portului Giurgiulești este necesară, luând în considerare concurența dintre Portul Constanța și celelalte porturi din bazinul Mării Negre și cele ale statelor membre UE și în contextul extinderii hinterland-ului Portului Constanța și transformării lui într-un lider de piață pentru zona Centrală și de Sud-Est a Europei, precum și trasarea noilor rute de transport în contextul actual regional. Rolul său strategic a crescut în regiune, iar portul este bine poziționat pentru a servi la reconstrucția viitoare a Ucrainei”, a scris Șerban.
Ciprian Șerban: ”Prin preluarea acestuia, România își asumă angajamente ferme privind dezvoltarea Portului Giurgiulești”
Ciprian Șerban a mai menționat că Ministerul Transporturilor a fost implicat în derularea cu succes a tranzaciei, cu analize ”riguroase”, evaluări de risc actualizate și ”o viziune clară asupra impactului pe termen lung”. Ministrul a subliniat și că România îți asumă, prin preluarea acestuia, angajamente importante în ceea ce privește dezvoltarea Portului Giurgiulești, dar și ” consolidarea” poziției acestuia, având în vedere contextul geopolitic și economic.
”Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a fost implicat, încă de la început, în derularea spre succes a acestei tranzacții, furnizând analize riguroase, evaluări de risc actualizate și o viziune clară asupra impactului pe termen lung.
Prin preluarea acestuia, România își asumă angajamente ferme privind dezvoltarea Portului Giurgiulești și consolidarea poziției acestuia în noul context geopolitic și economic. Se au în vedere investiții importante, pe termen lung, în creșterea capacității portului și a importanței sale strategice în zonă.
Ne dorim ca Giurgiuleștiul să devină complet integrat în rețelele de transport din regiune. Aceasta ar putea include, de exemplu, sprijinirea proiectelor de infrastructură externă, cum ar fi o autostradă sau un drum expres de la Galați la Giurgiulești (care leagă direct portul de rețeaua rutieră europeană) sau parteneriate cu Portul Galați (de peste Dunăre, în România) pentru a opera complementar. Astfel de măsuri ar integra mai strâns portul Giurgiulești în rețeaua regională de transport, amplificând rolul său de poartă de acces către UE pentru Moldova”, a mai punctat Șerban.