Circa 2,7 milioane de tone de cereale din Ucraina au tranzitat teritoriul României până în acest moment, anunță ministrul de Externe

Publicat: 18 07. 2022, 19:41
Sursa foto: Mediafax Foto

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu a declarat că, potrivit datelor disponibile de până acum, aproximativ 2,7 milioane de tone de cereale ucrainene au tranzitat România, reprezentând aproximativ o jumătate din totalul cantității de cereale exportate de Ucraina.

Bogdan Aurescu a salutat participarea ministrului ucrainean al afacerilor externe la reuniunea CAE după decizia istorică a Consiliului European din 23 şi 24 iunie şi a reiterat sprijinul României pentru atingerea acestui obiectiv.

A încurajat Ucraina să continue pe calea reformelor în domeniile incluse în Opinia Comisiei Europene din 17 iunie, dar a evidenţiat contextul dificil în care acestea trebuie realizate, ca urmare a agresiunii Rusiei, fiind necesar sprijinul UE şi al statelor membre în acest sens, precum şi continuarea susţinerii ferme a UE şi a statelor membre pentru Ucraina pe toate palierele, financiar, umanitar, militar şi economic.

De asemenea, a exprimat sprijinul pentru consolidarea regimului de sancţiuni la adresa Rusiei, precum şi cu privire la sprijinirea Ucrainei de către UE, inclusiv prin alocarea unei noi tranşe financiare prin Facilitatea Europeană pentru Pace.

Ministrul Aurescu a pledat pentru intensificarea sprijinului UE pentru Republica Moldova, statele din Caucazul de Sud şi Asia Centrală, regiuni deosebit de vulnerabile la acţiunile Federaţiei Ruse.

Aurescu a participat, luni, la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE – Consiliul Afaceri Externe (CAE). Agenda reuniunii de la Bruxelles a inclus discuţii aprofundate privind agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, relaţiile UE cu America Latină şi Caraibi şi diplomaţia digitală a UE. Alte subiecte de pe ordinea de zi au fost relaţiile UE cu Liga Statelor Arabe, combaterea interferenţelor şi manipulării informaţiilor de către terţi.