Cei doi oficiali au susținut o conferință de presă pe șantierul viitoarei unități medicale, unde construcția a ajuns la etapa turnării plăcii primului nivel. Anunțul privind asigurarea fondurilor vine într-un moment important pentru investiție, după ce proiectul a pierdut finanțarea europeană pe care administrația județeană conta inițial.
Noul spital va avea rol regional și va putea trata copii din Cluj și din celelalte județe ale Transilvaniei. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a subliniat rolul important pe care spitalul îl va avea la nivel regional și a afirmat faptul că, în noul spital, vor fi tratați copii din toată Transilvania, inclusiv din Bihor, de unde finanțarea pentru construcția spitalului a fost tăiată de Ilie Bolojan, când acesta se afla la guvernare.
„Aici, în acest spital regional, se vor trata copii din Transilvania, se vor trata copii din toată țara. (…) Aici se vor trata și copii din Bihor, chiar dacă de la Bihor s-a tăiat finanțarea. Aici, în acest spital, discutăm despre o investiție modernă (….) și nu aș vrea, neapărat, să mai vorbesc despre trecut”, a transmis Alexandru Rogobete.
Ministrul Rogobete a mai afirmat că, în ultimele 6 luni, sistemul de sănătate a traversat cea mai acută criză din ultimii zece ani. Pe lângă blocajul politic din ultimele luni, măsurile de austeritate impuse de Ilie Bolojan au afectat considerabil sistemul național de sănătate.
„Nu putem ignora că sistemul de sănătate a traversat cea mai mare criză financiară din ultimii zece ani în ultimele șase luni. Desigur, au mai existat întârzieri, au mai existat blocaje, dar erau punctuale, de mult, de peste zece ani nu am mai avut un blocaj financiar în sănătate la nivelul UPU-urilor, la nivelul ambulanțelor sau la nivelul programelor naționale de sănătate, extins la nivel național. De ce am ajuns în situația asta? Pentru că cineva a vrut să reducă deficitul cu orice preț. Și am plătit prețul”, a declarat Rogobete.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a transmis că s-au găsit finanțările necesare pentru finalizarea lucrărilor de construcție a spitalului. Acesta le-a mulțumit membrilor Executivului pentru sprijinul acordat și a evidențiat faptul că, în pofida criticilor, nu va ezita să facă echipă cu oricine consideră că finalizarea spitalului reprezintă o prioritate. De asemenea, a mai dat de înțeles că logica politică exagerată nu poate rămâne în picioare atunci când vine vorba de viața unui copil.
„Aș vrea să mulțumesc Guvernului și domnului ministru Rogobete pentru înțelepciunea de a înțelege prioritățile acestea. Regret că această înțelegere nu a fost avută și până acum. De altfel, noi am trimis nenumărate cereri, de la PNRR până la toate finanțările posibile și imposibile, am trimis adrese. Ca fapt divers, noi, când s-a lansat PNRR-ul, noi aveam deja constructorul decis. Nu eram în faza de a căuta terenul, de a obține autorizație, de a face procedurile administrative.
Cei care gândesc în logica politică exagerată și care au în cap doar punctele electorale ar fi trebuit să înțeleagă că, dacă el ar fi cu copilul și ar fi plimbat dintr-o parte în alta, nu ar fi contat nici politica, nici Tișe, nici primul ministru. Nu am nicio ezitare să fac echipă cu oricine care simte că acest proiect este important”, a punctat Alin Tișe.