Clipe de coșmar trăite de o tânără de 21 de ani într-un aeroport din Europa. A fost la un pas de moarte după ce a băut o CAFEA de la un automat

Publicat: 25 04. 2024, 11:29
Sursa foto: Profimedia images - Caracter ilustrativ

O tânără de 21 de ani a fost la un pas să-și piardă viața după ce a consumat o cafea de la un automat din Aeroportul Son Sant Joan, Mallorca.

Tânăra, care lucra pentru o companie aeriană, și-a cumpărat o cafea de la automatul din aeroport, însă a simțit imediat un gust ciudat. Șocul cel mare a venit când observat un roi de insecte care se zbăteau în pahar.

La scurt timp după ce a consumat cafeaua contaminată, femeia a suferit un șoc anafilactic. Fața i s-a umflat, gâtul i s-a închis și a început să aibă dificultăți în respirație.

A fost transportată de urgență la spital, unde a fost internată 36 de ore la terapie intensivă și a primit tratament de urgență, inclusiv adrenalină și alte medicamente vitale.

Familia victimei a depus o plângere împotriva aeroportului, susținând că incidentul reprezintă o infracțiune împotriva sănătății publice și că automatul a fost prost întreținut de personalul aeroportului, potrivit Știrileprotv.

Aparatul a fost, ulterior, închis în urma acestui incident.