Prima pagină » Actualitate » Cod galben de vreme rea în mare parte a țării. Prognoza ANM, în exclusivitate pentru Gândul

Cod galben de vreme rea în mare parte a țării. Prognoza ANM, în exclusivitate pentru Gândul

Bianca Dogaru

ANM anunță o zi cu vreme instabilă, în special în jumătatea de sud a României, dar și în zonele de deal și de munte. Meteorologii au avertizat, în exclusivitate pentru Gândul, că urmează un cod galben care vizează Oltenia, Muntenia și zonele montane.

Averse torențiale, vijelii și căderi de grindină în zonele afectate

În județele aflate sub avertizare, norii se vor strânge accentuat și vor aduce perioade lungi cu averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Pe alocuri se pot forma vijelii și sunt așteptate căderi de grindină de mici sau medii dimensiuni.

ANM transmite că în intervale scurte de numai 1-3 ore sau prin acumulare, se vor strânge între 15 și 25 de litri pe metru pătrat, iar izolat cantitățile pot depăși 30-40 de litri.

În restul țării, cerul va fi variabil, iar ploile de scurtă durată vor apărea doar după-amiză, pe suprafețe restrânse și la intensificări mult mai mici.

Prognoza pentru București

Din punct de vedere termic, regimul de astăzi se va menține în limitele normale pentru această perioadă. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 29 de grade Celsius.

Totuși, în Capitală pot apărea înnorări temporare și perioade cu averse care pot strânge cantități de apă în intervale scurte. Bucureștenii trebuie să se pregătească și pentru descărcări electrice, intensificări ale vântului și posibile căderi de grindină.


RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ȘOCANT! Presa maghiară, despre Mureșan premier: „Nu are majoritate”. Ce scenariu vede pentru România
Digi24
Cine e Siegfried Mureşan, a treia propunere de premier a președintelui Nicușor Dan
Cancan.ro
Irinel Columbeanu a scăpat de datoria de 5.000 de euro de la azil. Cine i-a achitat-o
Prosport.ro
Laura Giurcanu se mută în Maroc! Bărbatul a convins-o: își vinde și mașina Mercedes din România
Adevarul
Cine este Siegfried Mureșan, desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier al României. A lucrat în Bundestag și la Bruxelles
Mediafax
ANALIZĂ. Câte voturi poate strânge Guvernul Mureșan în Parlament? Unde se blochează calculele
Click
Și-a acuzat fiul că a lovit-o, iar el a spus polițiștilor secretul lor. Mamă și fiu, acuzați de incest
Digi24
Reacția Chinei, după ce Congresul SUA a adoptat noi sancțiuni draconice împotriva Rusiei
Cancan.ro
Mesajul tulburător al mamei Mădălinei Apostol. PREMONIȚIA pe care a avut-o înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de gemenele de la Cheeky Girls? Monica și Gabriela sunt total schimbate
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De la Volkswagen Golf la Mercedes Clasa C. Mașinile deținute de Siegfried Mureșan
Descopera.ro
Care este diferența dintre aurora boreală și aurora australă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Descopera.ro
Motivul incredibil pentru care locuitorii unui sat au legat un tehnician de un stâlp
Mediafax Italia
IMAGINI INCREDIBILE! Încăierare violentă pe un vas de croazieră. Un turist, internat în stare gravă
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră. SERVICIUL MILITAR REVINE?! Ce se întâmplă, de fapt, cu tinerii din Spania, născuți în 2008