Comisia Europeană INTERZICE angajaților să folosească TikTok. Măsura, luată pentru a evita „potenţiale ameninţări la adresa securităţii cibernetice”

Publicat: 23 02. 2023, 22:44

Comisia Europeană va interzice personalului său să folosească TikTok, în contextul în care guvernele occidentale îşi exprimă îngrijorarea în materie de siguranţă şi securitate în legătură cu utilizarea tot mai frecventă a aplicaţiei de socializare deţinută de chinezi.

Joi, personalului din cadrul organismului executiv al UE i s-a cerut să dezinstaleze cât mai curând posibil aplicaţia TikTok de pe toate dispozitivele corporative şi personale care utilizează aplicaţiile comisiei, relatează Le Figaro.

Începând cu 15 martie, personalului i s-a spus că aplicaţii precum Skype for Business sau e-mailul intern al comisiei nu vor mai fi disponibile pe dispozitivele care continuă să utilizeze TikTok.

Măsura „are ca scop protejarea datelor şi sistemelor comisiei de potenţiale ameninţări la adresa securităţii cibernetice”, potrivit unui e-mail al personalului consultat de Financial Times.

Comisia a confirmat măsura în cursul zilei de joi, afirmând că „a cerut tuturor colegilor care au aplicaţia instalată pe dispozitivele corporative şi pe dispozitivele personale înscrise în serviciul de dispozitive mobile al comisiei să dezinstaleze aplicaţia”.

Interdicţia subliniază temerile guvernelor occidentale că platforma de socializare, deţinută de ByteDance, cu sediul la Beijing, ar putea fi folosită pentru a colecta date despre cetăţenii lor şi pentru a împărtăşi informaţii cu guvernul chinez. Aceasta urmează unor măsuri similare de restricţionare a utilizării aplicaţiei de către personalul guvernamental din Regatul Unit şi SUA.

Reprezentanții TikTok s-au declarat „dezamăgiți de această decizie, pe care o consideră eronată şi bazată pe concepţii fundamentale greşite”. Compania a susţinut de mult timp că nu va permite guvernului chinez să acceseze datele utilizatorilor.

Demersul european vine după ce, în decembrie, Senatul SUA a adoptat un proiect de lege care interzice angajaţilor federali să folosească TikTok pe dispozitivele furnizate de guvern, în timp ce statele americane, printre care Maryland, Texas şi Iowa, au interzis, de asemenea, utilizarea acestuia pe dispozitivele guvernamentale.

Platforma de partajare de clipuri video a crescut în popularitate în ultimii ani în Europa şi în SUA, reducând afacerile de publicitate ale unor rivali precum Meta şi Twitter. Săptămâna trecută, TikTok a declarat că are 125 de milioane de utilizatori activi lunar în UE.