Compania Damen se retrage din administrarea Șantierului Mangalia. Damen anunță că statul român a încălcat „relația de încredere”

Publicat: 04 08. 2023, 10:42
Actualizat: 04 08. 2023, 10:54

Compania Damen a anunțat, vineri, că se retrage din administrarea Șantierului Mangalia. Damen a emis  notificarea de reziliere a Acordului de Asociere încheiat în 2018 cu statul român. Damen rămâne, în acest moment, acționar minoritar, cu pachetul de 49% acțiuni. 

Compania precizează că acest fapt vine după 3 ani de alte blocaje în procesul decizional, niciun alt tip de ajutor, implicare sau finanțare din partea partenerului român. Damen acuză că s-a schimbat cadrul juridic și statul român încalcă, astfel, „relația de încredere”.

În 2018, Damen a decis să investească în Mangalia și a acceptat să transfere părții române 2% din acțiunile companiei care operează Șantierul Mangalia (permițând statului român să devină acționar majoritar în această companie, cu 51%), în schimbul primirii și păstrării controlului operațional și managerial al șantierului naval.

Pe baza acestui parteneriat cu statul român, Damen a furnizat finanțare, know-how, resurse specializate, precum și clienți și contracte în vederea transformării șantierului din Mangalia într-unul competitiv pe piața europeană, se arată într-un comunicat emis de companie.

Însă, precizează Damen Holding BV, în momentul de față, prin adoptarea Legii nr. 187/2023, a fost anulat cadrul juridic în baza căruia funcționa asocierea dintre statul român și Damen.

Și asta înseamnă încălcarea condițiilor oferite, agreate și garantate în favoarea Damen de către statul român și structurile sale în 2018, invalidând complet principiile care au stat la baza deciziei Damen de a investi în șantierul din Mangalia.

Comunicatul de presă menționează că în ultimele patru luni, Damen a încercat să prevină orice impact negativ asupra șantierului naval, a forței de muncă și a clienților.

În urma unei colaborări deja dificile și aflându-se acum în fața acestor schimbări unilaterale, Damen se confruntă nu doar cu o încălcare a contractului, ci și cu încălcarea relației de încredere din partea statului român.

Astfel, compania a decis notificarea de reziliere a Acordului de Asociere încheiat în 2018 cu partenerul român. Damen își motivează decizia prin dorința de a-și proteja drepturile, investițiile, clienții și proiectele de la șantierul din Mangalia.