Compania Public Power Corp din Grecia a început negocierile pentru preluarea activelor Enel din România

Publicat: 15 12. 2022, 08:25
Sursa foto: Shutterstock

Compania elenă de stat Public Power Corp (PPC), cea mai mare companie de energie electrică din Grecia, a semnat un acord de exclusivitate privind o posibilă achiziție a activelor Enel din România.

Anunțul a fost făcut miercuri de către PPC. În perioada discuțiilor, care se vor termina până la sfârșitul lunii ianuarie a anului viitor, PPC va efectua un audit financiar al activelor Enel din România, se arată într-un comunicat al companiei, citat de Reuters.

Odată ce auditul se va încheia, consiliul de administrație al PPC va decide dacă va depune o ofertă către Enel, a adăugat PPC.

PPC a analizat potențiale achiziții în România și Bulgaria, ca parte a eforturilor sale de extindere în străinătate.

Enel a anunțat luna trecută că plănuiește vânzări de active în valoare de 21 de miliarde de euro pentru a-și reduce datoriile, cea mai mare parte a planului de renunțare la active urmând să fie realizată până la sfârșitul anului viitor.

Enel se retrage din România în 2023

Grupul Enel şi-a anunţat oficial ieșirea din România începând cu anul viitor. Enel plănuieşte vânzări de active în valoare de 21 miliarde de euro pentru a-şi reduce datoria netă, a anunţat marţi compania, în actualizarea strategiei sale pentru perioada 2023-2025.

Grupul Enel a raportat pentru primul semestru al anului pierderi operaţionale de 115 milioane euro pe sectorul de retail din România şi de 51 milioane euro pentru activitatea locală de infrastructură şi reţele.

„Sustenabilitatea, care este pe deplin integrată în deciziile noastre, continuă să stea la baza strategiei noastre, valorificând, de asemenea, accelerarea electrificării în toate economiile. Aceste rezultate vor putea fi atinse datorită colegilor foarte calificați și motivați din cadrul Grupului Enel și a structurii organizaționale de tip platformă digitală pe care am creat-o pentru Grup”, a precizat Francesco Starace, director general al Enel.

În România, Enel este unul dintre cei mai mari investitori privaţi în domeniul energetic, cu operaţiuni în sectorul distribuţiei şi furnizării de electricitate, precum şi al producţiei de energie electrică din surse regenerabile, din anul 2005.

Companiile E-Distribuţie operează reţele cu o lungime totală de aproximativ 128.000 de kilometri în trei zone importante ale ţării (Muntenia Sud – inclusiv Bucureşti, Banat şi Dobrogea) şi acoperă o treime din piaţa locală de distribuţie.

În Europa, Enel are în plan să se concentreze pe pieţele din Italia şi Spania.

În România, Grupul Enel deserveşte 3 milioane de clienţi prin reţeaua sa de furnizare şi distribuţie.