Concediu de coșmar pentru un turist, în India. Cum a ajuns la un pas de moarte din cauza unui selfie. S-a ales și cu amendă

Publicat: 15 08. 2025, 08:59
Actualizat: 15 08. 2025, 09:23
Concediu de coșmar pentru un turist, în India. Cum a ajuns la un pas de moarte din cauza unui selfie. S-a ales și cu amendă

Un turist în vârstă de 50 de ani a avut parte de o vacanță de coșmar, în India. A ajuns la un pas de moarte din cauza unui selfie. În cele din urmă, bărbatul s-a ales și cu o amendă usturătoare.

Un bărbat în vârstă de 50 de ani a avut parte de o vacanță de coșmar, în India. Din dorința de a avea o amintire specială, în rezervația din Karnataka, India, a făcut un gest care i-ar fi putut costa viața. În plus, s-a ales și cu o amendă usturătoare.

Cu gândul de a-și face amintiri superbe, un turist de 50 de ani a mers în India, pentru a vizita mai multe obiective culturale și naturale. Totuși, concediul lui s-a transformat imediat într-un moment de supraviețuire, atunci când a pătruns într-o zonă restricționată, ca să își facă un selfie.

Concediu de coșmar pentru un turist, în India: a ajuns călcat în picioare de un elefant, după ce a încercat să își facă un selfie cu el

Turistul a pătruns într-o zonă forestieră restricționată care face parte din rezervația din Karnataka. A sfidat regulile și a intrat direct în zona respectivă, fără să se gândească ce ar putea să se întâmple. În momentul în care a încercat să își facă un selfie cu un elefant aflat în rezervație,  a realizat că vacanța lui ar putea să se termine în acel punct. A fugit din calea animalului, iar momentul atacului elefantului a fost surprins de alți vizitatori.

În încercarea de a scăpa de furia animalului, turistul fuge, însă se împiedică și cade pe sol. Atunci, a fost călcat în picioare de elefant de câteva ori, îndepărtându-i și câteva articole vestimentare. Apoi, animalul sălbatic se retrage. De teamă că ar putea sfârși tragic, bărbatul se ridică de la sol și fuge pentru a se salva. A scăpat cu viață din calea elefantului și a ajuns la spital, cu răni serioase.

În momentul în care incidentul a avut loc, elefantul consuma morcovi, pe marginea drumului. Bărbatul a pătruns în zona lui, pentru a-și face o fotografie cu animalul, folosindu-se de blițul telefonului. Acesta ar fi fost motivul care ar fi determinat animalul să atace. Pentru gestul turistului, amenda a fost de peste 200 de euro. De asemenea, bărbatul de 50 de ani a fost nevoit să filmeze un videoclip în care își recunoaște vina, arată The Mirror.

Autorul recomandă:

Unde a fost găsit ceasul de 200.000 de euro furat de la un turist elvețian care vizita MARSILIA

Sursă foto: colaj Envato – caracter ilustrativ