Conducerea Spitalului Județean Arad recomandă ca pacienții COVID să vină cu mâncare de acasă

Publicat: 29 09. 2021, 16:46
Sursă Foto: Mediafax Foto

Pacienții care se prezintă la Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean Arad sunt sfătuiți să își ia cu ei un pachet cu mâncare. Unitatea medicală nu-şi permite să le asigure o porţie de mâncare. Legal, spitalul poate asigura doar hrana pacienţilor internaţi, nu şi a celor de la urgenţe.

Conducerii spitalului recomandă acest lucru, după ce numărul celor merg la Urgențe, inclusiv din cauza infecției cu SARS-CoV-2, este tot mai mare, iar timpul de așteptare poate să ajungă la câteva ore.

Peste 170 de pacienți se prezintă zilnic în Unitatea Primire Urgențe.

“Medicii fac tot posibilul să efectueze investigațiile medicale în cel mai scurt timp însă, există timpi de așteptare de câteva ore deoarece pacienților care vin pentru evaluările medicale pentru infecția cu SARS CoV-2 li se efectuează atât analize medicale, consulturi de specialitate cât și radiografii sau tomografii computerizate. De asemenea, există cazuri în care, în urma evaluării medicale, pacienții necesită internare, fapt care duce la creșterea timpilor de așteptare până la transferul pe o secție COVID-19. Îi sfătuim pe acești pacienți să își pregătească un pachețel cu mâncare pentru cazul în care vor avea nevoie, deoarece spitalul nu poate asigura hrana pacienților care se prezintă în UPU ci doar pe a celor care sunt internați. De obicei, firma care asigură hrana în spital donează câteva porții și pentru pacienții din UPU, însă uneori acestea nu sunt suficiente”, spune directorul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, Florina Ionescu.

Pacienții diagnosticați cu afecțiuni urologice vor fi mutați respectiv internați la parterul clădirii, în Secția Clinică Chirurgie Generală II, unde vor beneficia de toate îngrijirile medicale necesare.

Miercuri, s-a discutat, de asemenea despre suplimentarea locurilor pentru copiii cu COVID-19, a mai declarat Florina Ionescu.

“Tot în ședința de astăzi s-a pus în discuție și situația paturilor pentru copii, deoarece avem 17 pacienți internați în Compartimentul Boli infecțioase Copii dintr-un total de 25 de paturi – ”În situația ocupării tuturor locurilor din cadrul compartimentului atunci avem posibilitatea să extindem secția cu încă 20 de paturi, într-una din aripile Secției Pediatrie I – secție aflată în aceeași clădire cu Compartimentul de Boli Infecțioase Copii. Aceste paturi sunt dotate cu prize de oxigen, instalația fiind extinsă și verificată de curând”, spune Florina Ionescu.