Continuă criza gunoaielor. Alin Stoica, prefect: „Primăria sectorului 1 nu acceptă să plătească 14 milioane de lei către Romprest”

Publicat: 09 06. 2021, 13:25
Actualizat: 09 06. 2021, 13:39

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunțat, miercuri,  că nu s-a ajuns la un acord între Primăria Sectorului 1 şi Compania Romprest. Potrivit lui Alin Stoica, Primăria Sectorului 1 nu acceptă condiția de a plăti facturi restante de 14 milioane de lei către Romprest.  Ca atare, continuă criza gunoaielor din sectorul 1 al Capitalei.

„Prestatorul este de acord (pentru o soluție temporară -n.r.), doar cu condiţia ca Primăria Sectorului 1 să achite 14 milioane de lei, reprezentând acele facturi aflate în dispută între ei. Primăria Sectorului 1 nu acceptă condiţia”, a declarat, miercrui, prefectul Capitalei, care a mai precizat că „nu avem acum un acord”.

Reprezentanții Romprest susțin că sunt de acrod cu intenția de mediere a crizei din sectorul 1.

Facturile de 14 milioane de lei sunt pentru perioada iulie 2020 – martie 2021

„În urmă intervenției de mediere a Prefectului Municipiului București în scopul adoptării unei soluții temporare, cu aplicabilitate imediată, în vederea deblocarii rapide a situației de iminent blocaj al întregului sistem de salubrizare care funcționează pe rază teritorială a Sectorului 1 prin suspendarea de către operatorii agreați a activităților de sortare-tratare-depozitare, considerăm că, ulterior efectuării de către Autoritatea contractantă a unei plăti care să acopere integral debitul restant pentru activitățile de colectare-transport și sortare-tratare-eliminare prin depozitare aferente deșeurilor din salubrizare stradală și din depozite necontrolate, facturate de Romprest în facturile bilunare de salubrizare stradală în perioada iulie 2020 – martie 2021 (în suma totală de 14,134,475.78 lei, alcătuit din 10,256,867.30 lei colectare și transport și 3,877,608.48 lei sortare-tratare-depozitare), Romprest își exprimă acordul de principiu pentru a încheia un acord care să permită plata directă de către Autoritatea contractantă a operatorilor agreați aflați în contract cu Romprest”, se arată într-o informare a celor de la Romprest.

Locuitorii Sectorului 1 au protestat, duminică, aruncând saci de gunoi pe treptele Primăriei conduse de Clotilde Armand, fiind revoltați de scandalul dintre edil și firma de salubritate, în care ei au fost prinși la mijloc. Gunoiul din acest sector nu a mai fost ridicat, de multă vreme.

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, despre scandalul gunoaielor din Sectorul 1: „Nicio autoritate nu-şi poate permite să pună în pericol sănătatea populaţiei”

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a reacționat duminică – printr-un mesaj postat pe pagina de Facebook a instituției pe care o conduce – referitor la criza gunoiului din Sectorului 1. Acesta susține că nicio autoritate nu-şi poate permite să pună în pericol sănătatea populaţiei și salută decizia operatorului de salubritate de a relua colectarea deșeurilor.

„Salut atitudinea responsabilă a operatorului de salubritate şi mă bucur că apelul nostru de reluare a colectării deşeurilor a contribuit la o normalizare a situaţiei din sectorul 1 al Capitalei. (…) „Nicio autoritate nu-şi poate permite să pună în pericol sănătatea populaţiei sau să anuleze orice responsabilitate de mediu, chiar şi temporar”, a scris – printre altele – Ministrul Barna.