Copiii din mediul rural, afectaţi grav de pandemia de coronavirus (STUDIU)

Publicat: 13 04. 2021, 12:48
Actualizat: 13 04. 2021, 12:50
Copiii din mediul rural, afectaţi grav de pandemia de coronavirus / Foto: Shutterstock, caracter ilustrativ

Pandemia de coronavirus a afectat grav copiii care trăiesc în mediul rural. Pentru că familiile nu reușesc să cumpere alimentele necesare, ei sunt nevoiți să mănânce mai puțin, mai rar, consumă alimente mai ieftine şi învaţă în condiţii mai dificile decât copiii din oraş.

Potrivit unui studiu realizat de World Vision România, pandemia a avut un impact devastator asupra familiilor care trăiesc în comunităţile vulnerabile din mediul rural. 60% dintre părinţi nu au lucrat în perioada pandemiei, iar 19% şi-au văzut veniturile diminuate ca urmare a concedierii, a şomajului tehnic şi a imposibilităţii de a lucra cu ziua.

Cei mai afectați sunt copiii, susțin cei care au realizat studiul. Un copil din zece de la ţară adoarme flămând, uneori sau întotdeauna. Chiar şi înainte de 2020, potrivit datelor colectate de World Vision, în peste 11% dintre gospodăriile de la ţară copiii mâncau numai două mese pe zi. La nivelul întregului rural, proporţia acestora a crescut de la 5% în 2016 la 9% în 2018, ajungând la 11% în 2020. Această pondere urcă la 30% în cazul familiilor nevoiaşe.

Circa trei sferturi dintre familiile din mediul rural cumpără alimente mai ieftine, mai puţine sau amândouă la un loc. Din ce în ce mai mulţi copii de la ţară mănâncă mai puţin. În 2016, 66% dintre familii limitau cantităţile de alimente achiziţionate, iar în 2019, ponderea lor urca la 74%. Aproape jumătate (46%) dintre familiile de la ţară cumpără alimente pe datorie sau pe credit.

Copiii din mediul rural, afectaţi grav de efectele pandemiei. Trecerea orelor în online a atras pierderi mari de învăţare

Copiii din mediul rural trebuie să muncească mai mult decât colegii lor de la oraş ca să ţină pasul cu şcoala. Trecerea orelor în online a atras după sine pierderi mari de învăţare. Cei fără posibilităţi materiale, fără acces la internet, echipamente şi programe de educaţie remedială, fără profesori calificaţi în metodologia predării digitale au fost cel mai afectaţi. 40% dintre elevii din mediile cele mai defavorizate nu au făcut deloc şcoală online şi au pierdut până în prezent circa 24 de săptămâni de şcoală, aproape două treimi de semestru.

Campania „Porţia de bunătate” – donații pentru copii

De aceea, World Vision România anunţă că lansează campania „Porţia de bunătate”, în care toţi cei care vor să facă o faptă bună cadou pot să doneze pentru copii prin SMS sau pe site-ul Fundaţiei. Aceste donaţii se vor transforma în mese calde şi ore de ajutor la teme printr-un program de educaţie remedială, după un an în care foarte mulţi copii nu au avut acces la educaţie, iar situaţia familiilor din mediul rural este critică.