Copil de 3 ani, trimis acasă de educatoare. Reacția grădiniței: ”S-a manifestat foarte violent”

Publicat: 14 09. 2023, 07:35
Actualizat: 14 09. 2023, 07:41

Un copil de 3 ani a fost trimis acasă de către educatoare chiar în prima zi de grădiniță! După numai câteva ore de la începerea activităților, cadrum didactic a sunat părinţii să le spună că micuțul nu se poate adapta şi cel mai bine este să fie luat acasă.

Părinții s-au revoltat și acuză cadrele didactice de această situație.

”Mi se pare inadmisibil ca un dascăl să nu poată să îl ajute pe copil să se integreze, ci să-l trimită acasă la nici două ore, fără măcar să ajungă să-mi cunoască micuțul”, a declarat părintele copilului pentru bihon.ro

Însă, directorul grădiniței vine cu un alt punct de vedere. Potrivit raportului de evaluare, copilul nu verbaliza deloc, iar specialiştii le-ar fi recomandat părinţilor renunțarea totală la tabletă, telefon, tv.

Mai mult decât atât, directoarea a semnalat că micuţul ”s-a manifestat foarte violent, scuipând și lovind pe toată lumea”.

”În acest context, de frica de a nu-și provoca vreun rău sieși și celorlalți copii, doamna educatoare a contactat-o pe mamă, pentru a vedea cum să reacționeze ca să-l calmeze. Părinții nu i-au spus nimic colegei mele când l-au adus la grădiniță și l-au lăsat în grija ei. Nu l-am dat afară, nu i-am spus să-l ia acasă sau că nu-l mai primim la grădiniță. Din contră, știind că unii copii se adaptează mai greu, i-am oferit mamei un loc, tot la secția maghiară, în grădinița noastră, dar în altă grupă din structura arondată nouă”, a declarat directoarea grădiniţei.

”Între timp, noi am luat declarații de la educatoarea acuzată că l-a trimis pe copil acasă, dar și de la îngrijitoarea care a sprijinit-o pe educatoare în acea zi. Am adus în discuție cazul în Consiliul Profesoral și îl vom discuta în Comisia pentru Prevenirea și Eliminarea Violenței, a Faptelor de Corupție și Discriminării în mediul școlar și Promovarea Interculturalității”, a mai spus directoarea grădiniței.