Costel Alexe, președintele CJ Iasi, urmărit penal de DNA într-un nou dosar: „Sunt surprins de această calitate”

Publicat: 18 02. 2022, 14:41
Sursă Foto: Gândul

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, este urmărit penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru abuz în serviciu în formă continuată, potrivit unui comunicat transmis, vineri de DNA.

Potrivit DNA, în acelaşi dosar sunt urmăriţi penal şi doi angajaţi ai CJ Iaşi.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Iaşi au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de următorii suspecţi:

  • Alexe Costel, preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată;
  • Apetrei Radu-Gabriel, şef Serviciu resurse umane şi salarizare din cadrul Consiliului Judeţean Iaşi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată;
  • Baba Vlad Corneliu, consilier IA în cadrul Compartimentului Cabinet la Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, detaşat ca manager (director) interimar al Şcolii Populare de Arte ‘Titel Popovici’ Iaşi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată”, se arată în comunicatul DNA, transmis vineri.

Potrivit procurorilor, pe 11 noiembrie 2020, suspectul Costel Alexe, în calitate de preşedinte al CJ Iaşi şi beneficiind de ajutorul suspectului Vlad-Corneliu Baba, ar fi dispus detaşarea celui din urmă de pe funcţia de consilier IA pe funcţia de manager interimar al Şcolii Populare de Arte „Titel Popovici” Iaşi. Preşedintele CJ Iaşi ar fi ştiut că numirea nu îndeplinea condiţiile legale de ocupare a acestei funcţii de conducere.

„Ulterior, la datele de 10.03.2021 şi 07.07.2021, suspectul Alexe Costel, în calitatea menţionată anterior, ar fi dispus prelungirea detaşării suspectului Baba Vlad-Corneliu în aceeaşi funcţie de conducere. În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, suspectul Alexe Costel ar fi fost ajutat la săvârşirea faptei de către suspectul Apetrei Radu-Gabriel care, în calitate de şef Serviciu resurse umane şi salarizare din cadrul Consiliului Judeţean Iaşi, ar fi întocmit documentaţiile aferente emiterii dispoziţiilor de detaşare”, se mai menţionează în comunicat.

Din cercetări ar fi rezultat că suspectul Vlad-Corneliu Baba ar fi fost angajat pe perioadă determinată, fără concurs, pe funcţia de consilier IA în cadrul Compartimentului Cabinetului Preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi în data de 11 noiembrie 2020 şi tot la aceeaşi dată ar fi fost detaşat pe funcţia de manager interimar al Şcolii Populare de Arte „Titel Popovici” Iaşi.

„Faptele descrise ar fi produs un prejudiciu bugetelor Consiliului Judeţean Iaşi şi Şcolii Populare de Arte ‘Titel Popovici’ Iaşi în sumă totală de 86.153 lei, reprezentând suma remuneraţiilor încasate de către suspectul Baba Vlad-Corneliu în baza contractului de management interimar, dar şi vătămarea intereselor legitime ale celor două instituţii urmare a numirii interimare la conducerea şcolii a unui manager care nu îndeplinea condiţiile legale de ocupare a acestei funcţii de conducere a unei instituţii publice de cultură”, mai precizează DNA.

Costel Alexe: „Vă mărturisesc sincer că sunt surprins de această calitate”

„Am primit astăzi informarea făcută de DNA Iași privind atribuirea calității de suspect în dosarul referitor la angajările de la Școala Populară de Arte „Titel Popovici” Iași.

Vă mărturisesc sincer că sunt surprins de această calitate, având în vedere că, de la începutul anchetei și până acum, nu mi-au fost solicitate depoziții și nu există vreo implicare oneroasă a mea în acest dosar.

Concursul pentru ocuparea posturilor vacante s-a desfășurat în conformitate cu legislația în vigoare, primind toate avizele de legalitate și urmând întocmai etapele prevăzute de normativ. Hotărârea privind organizarea concursului de proiecte de management la Școala Populară de Arte ,,Titel Popovici” a trecut prin plenul Consiliului Județean și a primit votul consilierilor județeni, exact așa cum prevede legea”, a scris Costel Alexe vineri pe Facebook.