Cozi uriașe pe Aeroportul Otopeni zilele acestea. Care este motivul

Publicat: 25 06. 2022, 13:11
Fotografie cu caracter ilustrativ. Sursa: Shutterstock

Aeroportul Otopeni, cel mai mare din România, este din ce în ce mai aglomerat, în special în weekenduri.

Astfel, cei care pleacă în vacanțe trebuie să se înarmeze cu foarte multă răbdare, pentru că vor avea de stat la cozi uriașe, din cauza lipsei de personal.

Multe zboruri sunt anulate, iar bagajele ajung târziu la avion, potrivit Antena3.

Traficul este de trei ori mai mare în această perioadă față de alte luni ale anului, iar acest lucru nu se întâmplă doar pe Aeroportul Otopeni, ci în întreaga Europă.

Ce pot să facă pasagerii?

Mai multe zboruri au fost anulate în ultimele zile, iar din acest motiv, multe persoane au fost inclusiv nevoite să renunțe cu totul la vacanțe, iar în acest context, autoritățile vin cu o serie de recomandări pentru pasageri.

Astfel, aceștia trebuie să verifice cu o zi înainte ora la care urmează să decoleze, precum și schimbările care pot să apară. Pentru a se informa despre eventualele schimbări în ceea ce privește zborul, pasagerii trebuie să mențină legătura cu compania aeriană.

Totodată, este recomandat ca pasagerii să ajungă cu cel puțin 3 ore înainte de decolare la aeroport, pentru că, din cauza cozilor formate ca urmare a lipsei de personal, trebuie să aștepte mai mult decât de obicei. Potrivit sursei citate, cel mai important lucru este ca oamenii să se înarmeze cu răbdare, deoarece fluxul diferă de la zi la zi.