VIDEO | Crește suprafața de terenuri aride în Dolj. Zona Dăbuleni-Călărași, Sahara Olteniei

Publicat: 23 02. 2023, 17:34
Actualizat: 23 02. 2023, 17:37

This browser does not support the video element.

Sahara Olteniei, tot mai mare! După ce a fost cod galben de vânt în Dolj, acum tot mai multe zone de nisip, de deșert, sunt vizibile. Fermierii sunt disperați pentru că solul este arid și nu mai pot cultiva cereale. 37.000 de hectare de teren arid sunt în evidențe în județul Dolj, conform unei statistici realizate la sfârșitul anului trecut.

La câteva zile după ce a bătut vântul foarte puternic în această zonă, terenurile nisipoase se văd tot mai bine și suprafața lor este tot mai mare.

Din acest motiv, localnicii s-au reorientat și cultivă aici cartof dulce și arahide de la Stațiunea de cercetare Dăbuleni.

„De 3 ani cultiv cartof dulce. Într-un an am avut mov, altul portocaliu. Le-a mers foarte bine. Mai iau, că îmi place sa-i mănânc”, spune o localnică din Călărași.

Și nu e singura…

Specialiștii spun că s-a ajuns la această situație și din cauza climei.

„Pe timpul iernii, temperaturile au crescut mult mai mult. Dacă înainte de ‘90 ne puteam aștepta la geruri de -23, -28 de grade, în momentul de față vedeți că sunt ani în care mai mult de -10 grade nu scade temperatura”, spun Vasile Toma, cercetător.

Mulți dintre localnici spun, însă, că solul este arid și producția de cereale nu mai este bună, așa că nici nu mai cultivă pe aceste soluri.

„Foarte bine s-a adaptat cartoful dulce în zona noastră și mulți vin să îl cumpere de la noi. Și curmalele și arahidele”, spune Alina Paraschiv, biolog la Stațiunea de cercetare Dăbuleni.