Crin Antonescu: „Eu nu știu cine e în spatele lui Nicușor Dan”

Publicat: 11 04. 2025, 23:55

Invitat în emisiunea Insider Politic de la Prima TV, Crin Antonescu a comentat situația care predomină în USR și a spus: ”Eu nu știu cine e în spatele lui Nicușor Dan” dar și  că „modul în care i s-a tras preșul de sub picioare Elenei Lasconi este destul de neplăcut”.

„Eu cred, pentru că e un nou peisaj, pentru că argumentele pe care le invocă acum: ar fi putut lua această decizie înainte de începutul campaniei de înscriere: atunci ar fi spune: uite, noi credem că… Pentru că sondaje existau și de atunci, dacă e vorba, și apoi, nu trebuiau foarte multe sondaje ca să-ți imaginezi că atunci când domnul Nicușor Dan și-a pus ghiozdanul, printre primii, la candidatura prezidențială, trebuie să știi că dacă apare acolo Nicușor Dan, acolo e ceva. Nu e domnul Nicușor așa de capul lui. Eu nu știu cine e în spatele lui, că nu mă ocup cu Poliția susținătorilor, dar este evident, din campania electorală, din cheltuieli, din mișcări, din presă, că domnul Nicușor Dan nu e chiar așa dezmoștenitul campaniei.”

Crin Antonescu a mai catalogat situația din USR ca având aspect de „penibil” și o „formulă izbitoare de nedreptate”.

„Independent este, nu am spus că nu e independent (n. red. Nicușor Dan), pentru că asta e o condiție formală, nimeni în politică nu e perfect independent, în politică avem niște susținători totdeauna. Însă, repet, nu au luat atunci decizia, iar acum are un aspect destul de penibil, dincolo de imaginea care vine asupra formațiunii, e totuși o formulă izbitoare de nedreptate, cu atât mai mult cu cât doamna Lasconi nu se poate nega că a pus și pune multă pasiune în acest exercițiu.

Și modul în care i s-a tras preșul de sub picioare este destul de neplăcut. Eu nu știu unde se vor duce acele voturi, nimeni va ști, probabil, ce pot să spun aproape sigur este că nimeni nu poate să afirme sau să creadă că toate acele voturi se vor duce la unul, Nicușor Dan sau altcineva (…). Am văzut tot felul de studii, am văzut, când nu se produsese eliminarea din competiție a lui Călin Georgescu: am văzut sondaje în care votanți la prima mână ai Elenei Lasconi, întrebați pe cine ar vota dacă nu ar candida Elena, existau și răspunsuri, puține, Călin Georgescu. Ăsta este electoratul.”, a spus Crin Antonescu pentru sursa amintită.

CITEȘTE ȘI: