Cristian Diaconescu, președintele PMP: România riscă să piardă foarte mulți bani din PNRR

Publicat: 03 01. 2022, 09:22
Cristian Diaconescu, președinte PMP: USR transmite semnale foarte grave SUA

Cristian Diaconescu, președintele PMP, avertizează, luni dimineață, că România riscă să piardă foarte mulți bani din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). „Multe din obiective au fost închise, pe repede înainte, chiar în ultimele zile ale anului”, a declarat acesta, referindu-se la angajamentele asumate de țara noastră prin PNRR.

„Premierul Ciucă anunța la finalul săptămânii trecute că a reușit să închidă 18 din cele 21 de angajamente asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru anul 2021. Nu e nicidecum o victorie, mai ales că multe dintre obiective au fost închise, pe repede înainte, chiar în ultimele zile ale anului.

Așa cum Partidul Mișcarea Populară a accentuat de multe ori în ultimele luni, avem o șansă istorică de redresare economică și nu ne permitem să ratăm țintele impuse de PNRR.

România riscă să piardă foarte mulţi bani europeni din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă dacă autorităţile nu-şi vor face treaba aşa cum trebuie. Și în 2022 PMP stă cu ochii pe gestionarea PNRR, împreună cu membrii echipei de monitorizare. Vom monitoriza modul în care sunt cheltuiți banii europeni și vom trage semnale de alarmă atunci când va fi cazul. Cetățenii merită și trebuie să fie corect informați!”, a declarat Cristian Diaconescu, liderul PMP.