Cristina Trăilă, fost secretar general adjunct al Guvernului, a ajuns în fața procurorilor Anticorupție, în dosarul în care este implicat și Bolojan

Publicat: 16 09. 2026, 12:19

Cristina Trăilă, fost secretar general adjunct al Guvernului, a ajuns în fața procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Iaşi, în dosarul în care este implicat și Ilie Bolojan. Înainte de a păși în instituție, Trăilă a precizat că nu a fost chemată de procurori, ci ea însăși a solicitat să meargă la audieri.

La sfârșitul lunii august 2026, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a început urmărirea penală față de Cristina Trăilă, fost secretar general adjunct al Guvernului. Ea este cercetată pentru complicitate la folosirea influenței sau autorității pentru obținerea unor bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. În același dosar apare și numele lui Ilie Bolojan. Vă reamintim că în data de 2 septembrie, procurorii au schimbat încadrarea juridică a faptelor lui Fănel Bogos. Vezi AICI detaliile.

 Loading ...

Cristina Trăilă

„Nu m-au chemat. Eu am solicitat să vin la audieri. Este declaraţia mea, este solicitarea mea. Urmează să dau declaraţia şi după aceea am să vă comunic şi dumneavoastră”, a spus Cristina Trăilă, arată Agerpres.

Potrivit procurorilor Anticorupție, Cristina Trăilă ar fi sprijinit, în noiembrie 2025, demersurile lui Mihai Barbu pentru schimbarea șefului DSVSA Vaslui. Procurorii susțin că în funcție ar fi urmat să fie numită o persoană agreată de Fănel Bogos, administratorul unei firme din industria avicolă. Ulterior, Cristina Trăilă și-a dat demisia din funcția de secretar general adjunct al Guvernului. Ilie Bolojan a declarat, pe 28 august, că a procedat corect în urma întâlnirii cu omul de afaceri Fănel Bogos.

„Scopul urmărit ar fi fost obţinerea unor foloase necuvenite pentru inculpatul B.F. şi pentru societatea deţinută de acesta, constând, între altele, în aprobarea unui dosar de despăgubire în valoare de aproximativ trei milioane de euro, precum şi în diminuarea sau încetarea controalelor sanitar-veterinare la fermele societăţii”, au spus procurorii.

Reacția lui Ilie Bolojan

De altfel, Ilie Bolojan a susținut că nu a fost chemat la Direcția Națională Anticorupție.

„Atunci când eşti pe funcţie publică te întâlneşti cu zeci de oameni, poate, săptămânal. Unele întâlniri pot fi organizate, altele sunt ad-hoc. (…) Problema este ce se întâmplă după o astfel de întâlnire. După toate întâlnirile pe care le-am avut, dacă a fost o problemă pertinentă, am căutat să o rezolv, dacă au avut o propunere bună, am căutat să o promovez, dacă lucrurile nu mi s-au părut în regulă, dacă nu mi s-au părut chestiuni care sunt fezabile, nu le-am dat curs. Şi asta s-a întâmplat şi în această discuţie. Prin urmare, nu e o chestiune de a regreta o întâlnire.

Sigur, e păcat că oamenii vorbesc tot felul de trăsnăi pe telefoane, dar asta este responsabilitatea lor. Eu consider că am procedat corect. A venit un om în audienţă, şi-a spus păsurile, trebuia să avem un alt tip de discuţie, am reţinut ce mi-a spus, dar în afară de această discuţie n-a fost nicio altă chestiune care să însemne că cineva ca să intre la mine a trebuit să dea bani sau că cineva a avut de suferit pentru că a intrat cineva la mine”, a precizat Ilie Bolojan.