Cum a fost împușcat mortal Oliver la partida de vânătoare, chiar de prietenul său. Greșeala fatală făcută de afaceristul de doar 21 de ani

Publicat: 21 02. 2022, 10:55
Actualizat: 21 02. 2022, 11:04

Oliver M, un bărbat în vârstă de 41 de ani, a fost împuşcat mortal în timpul unei partide de vânătoare din localitatea arădeană Sintea Mare, chiar de prietenul său, un tânăr afacerist în vârstă de 21 de ani.

Acesta era un cunoscut pilot de enduro şi participa la competiţii pe trasee în păduri, spun surse apropiate acestuia pentru Gândul. Bărbatul de 41 de ani a mers, sâmbătă, alături de doi prieteni la o vânătoare legală de vulpi şi mistreţi, pe un fond privat din Sintea Mare.

În momentul în care partida de vânătoare a luat sfârșit, bărbații şi-au strâns armele şi s-au urcat în maşini. Oliver a mers în mașină alături de unul dintre prietenii săi, un tânăr care este proprietarul unui salon de nunți.

Glonțul i-a străpuns piciorul

În acel moment, tânărul afacerist a făcut o greşeală fatală. Surse judiciare au declarat pentru Gândul că bărbatul de 21 de ani a lăsat glonţul pe ţeavă, iar când maşina a pornit, arma s-a descărcat, iar glonțul i-a străpuns piciorul lui Oliver.

Din nefericire, a fost secționată o arteră extrem de vascularizată, iar bărbatul a pierdut foarte mult sânge. Oliver s-a stins în ambulanță, înainte ca aceasta să plece cu el spre spital.