Cum va fi VREMEA de Florii și de Paște. Prognoza meteo actualizată în perioada 27 martie – 24 aprilie

Publicat: 24 03. 2023, 13:33
Actualizat: 24 03. 2023, 13:34
Foto - caracter ilustrativ: Shutterstock

Meteorologii au actualizat prognoza meteo pentru următoarele săptămâni, așadar deja știm cum va fi vremea de Florii și de Paște. În următoarele patru săptămâni, temperaturile vor fi oscilante, de la 23 de grade ajungând chiar și la 8-9 grade. 

Săptămâna 27.03.2023 – 03.04.2023

Temperaturile vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile intracarpatice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile intracarpatice, estice, sud-estice, dar mai ales în zona Carpaților Occidentali, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 03.04.2023 – 10.04.2023

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile intracarpatice, iar în rest valorile termice vor fi în general apropiate de cele normale. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile estice, sud-vestice, dar mai ales în cele sudice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

Cum va fi vremea de Florii și de Paște

Săptămâna 10.04.2023 – 17.04.2023

Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric se va situa în jurul celui normal pentru această perioadă, în toate regiunile.

Săptămâna 17.04.2023 – 24.04.2023

Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor avea o tendință excedentară în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane, potrivit ANM.