Curtea Supremă din Italia a respins recursul lui Darius Vâlcov. Care sunt următorii pași procedurali

Publicat: 08 08. 2023, 17:47

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a anunțat, marți, că instanța supremă din Italia a declarat inadmisibil recursul fostului ministru Darius Vâlcov.

Curtea Supremă de Casație a Italiei a respins, marți, ca inadmisibil recursul lui Vâlcov Darius Bogdan, a informat ministra.

Fostul ministru al Finanțelor Publice făcuse recurs la decizia Curții de Apel Napoli de predare a acestuia către autoritățile române. Pe 20 iulie, Curtea de Apel din Napoli a dispus predarea lui Darius Vâlcov autorităţilor competente ale României.

Astfel, a rămas definitivă hotărârea Curții de Apel din Napoli prin care s-a dispus predarea, autorităților competente ale României, în executarea mandatului european de arestare emis la 3.5.2023 de către Tribunalul București în dosarul penal referința nr. 2018/2015, pentru executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicată acestuia prin sentința nr. 74 din 8.2.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a României, devenită executivă în urma deciziei penale a aceleiași Înalte Curți nr. 38/02.05.2023, pentru infracțiunile de trafic de influență și spălare de bani săvârșite în România în perioada 2009-2013.

„Zilele următoare se așteaptă primirea comunicării oficiale a hotărârii către autorităților române și continuarea demersurilor pentru predarea efectivă a lui Vâlcov Darius Bogdan”, a transmis Alina Gorghiu.

Darius Vâlcov, condamnat la șase ani de închisoare

Darius Vâlcov a fost condamnat definitiv în luna mai a acestui an de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la şase ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani.

Fostul ministru fusese trimis în judecată de către procurorii DNA.

Darius Vâlcov s-a predat autorităţilor italiene în 23 mai, în Napoli, însă a fost lăsat în libertate, sub supraveghere.