Cutremur de 5,5 grade, produs în apropierea Muntelui Athos

Publicat: 16 01. 2022, 19:00
FOTO cu caracter ilustrativ - Pixabay

Un cutremur cu magnitudinea de 5,5 grade s-a produs duminică la sud de comunitatea monahală din Muntele Athos. Cutremurul a fost resimțit chiar și în Attica, la 225 de kilometri distanță, scrie Ekathimerini.

Institutul Geodinamic din cadrul Observatorului Național din Atena estimează că seismul s-a produs la o adâncime de 7 kilometri. Centrul Seismologic European (EMSC) a înregistrat magnitudinea cutremurului la 5,5 grade și la adâncimea de 5 kilometri. Nu au fost raportate pagube sau persoane rănite până acum.

Încă un cutremur s-a produs duminică în România. Acesta a avut magnitudinea 4,5 și s-a produs în Vrancea, a anunțat Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Conform sursei citate, duminică, la ora 15:43:12 (ora României), s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur mediu cu magnitudinea 4.5, la adâncimea de 145.813 kilometri.

Cutremurul s-a produs la 63km E de Braşov, 94km SV de Bacău, 98km N de Ploieşti, 134km V de Galaţi, 137km NV de Brăila, 153km N de Bucureşti, 159km NE de Piteşti, 174km E de Sibiu, 178km SV de Iaşi şi 218km N de Ruse.

Un alt cutremur s-a produs, sâmbătă seara, la ora 23.51, în județul Vrancea. Acesta a avut magnitudinea 3,5.

Seismul a avut loc la adâncimea de 106 kilometri și s-a produs în apropierea oraşelor Brașov (87 km), Bacău (97 km), Ploiești (99 km), Galați (107 km), Brăila (109 km), București (148 km).