Dan Barna știe cum pot fi convinși românii să se vaccineze. Dezvăluiri despre planul liderului USR

Publicat: 18 05. 2021, 22:57
Dan Barna USR / Sursa FOTO: fanatik.ro

Campania de vaccinare poate primi un impuls dacă autoritățile țin cont de sfaturile pe care Dan Barna le are. Marți seară, liderul USR a spus că, pentru a creşte rata de vaccinare antiCovid, soluţia ar putea fi „ducerea vaccinului la poarta omului”.

Vicepremierul Barna are în vedere și „implementarea altor soluţii creative”, fără a preciza care pot fi acestea.

„Sunt necesare acţiuni mai creative”

„Sunt necesare acţiuni mai creative şi mai ieşite din campania aceasta a mesajelor publice. E vorba de adaptarea campaniei de promovare a vaccinării la un alt tip de public şi la un alt sprijin regional. Pentru a avea succes, e necesar să fim creativi. Oamenii care încă n-au fost vaccinaţi nu intră pe platforme să se programeze, să caute un centru. Şi, uitându-ne în ultimele săptămâni ce modalităţi de vaccinare au avut succes şi care au fost mai puţin performante, vedem că vaccinarea cu programare în centru a început să scadă, dar merg foarte bine acele evenimente de vaccinare, vaccinarea de tip spontan”, a spus Dan Barna.

El a menţionat că aceasta a fost şi una dintre temele discuţiilor cu preşedintele Klaus Iohannis. Astfel, pentru stimularea vaccinării, pot fi gândite diferite premii, competiţii între localităţi, „o punguţă cu ceva”.

„Una dintre soluţii este ducerea vaccinului la poarta omului, implicarea primarilor în campanie. Aşa cum şi-au făcut campanie electorală de-a lungul timpului, acum le ceream – şi acesta a fost unul dintre subiectele discuţiei de astăzi de la Cotroceni – implicarea comunităţilor locale, mai ales în mediul rural, unde performanţa vaccinării este mult mai scăzută decât în urbanul mare” – Dan Barna, vicepremierul României.