De ce este recomandat să postești în AVION. Ce alimente trebuie evitate în zbor, în opinia experților
Experții recomandă să nu mănânci la bordul unui avion, chiar dacă mesele sunt incluse în suma plătită pentru bilet, fie că vorbim de mici gustări sau de o masă caldă. Schimbările de altitudine pot afecta organismul și mai ales sistemul digestiv. Unele studii efectuate de-a lungul timpului au demonstrat că în timpul unui zbor se produc modificări fiziologice subtile, care pot genera disconfort.
Tocmai de aceea, specialiștii recomandă o atenție sporită la meniu, înainte să zbori cu avionul, pentru sunt niște alimente pe care mai bine nu le mănânci, iar explicația este una simplă. În momentul în care avionul urcă la altitudini ridicate, presiunea atmosferică scade considerabil în cabină și acest lucru determină expansiunea gazelor din stomac și intestine.
Însoțitorii de zbor, de exemplu, evită mâncarea de pe avion, dar din motive diferite față de ce își imaginează mulți, scrie Reader’s Digest. Așa că, în funcție de planurile pe care le ai după ce cobori din avion, e indicat să eviți mâncarea oferită. Tendința a ajuns și pe rețelele de socializare, unde creatorii de conținut dau același sfat, dar din motive diferite.
Experții recomandă să iei un exemplu de la însoțitorii de zbor și să nu mănânci la bordul unui avion. Aceștia nu evită mesele și gustările doar din cauza gustului și texturii ciudate. Conform experților, a nu mânca în timpul zborului poate ajuta de fapt la reducerea efectelor de jet lag.
Sari peste masă, dacă poți
Zborul are efecte negative asupra corpului, inclusiv digestiei. Sistemul digestiv încetinește activitatea la altitudine mare, dar repornește după ce cobori din avion.
Dacă ai mâncat pe parcursul unui zbor de mai multe ore, sistemul tău e suprasolicitat ca să digere toată acea mâncare sărată și grasă pe care ai consumat-o. Ca urmare, te poți simți mai moleșit și obosit decât de obicei după ce cobori din avion. Însă dacă sari peste masă, te vei simți mai alert.
Desigur, acest sfat e mai ușor de spus decât de urmat. Mai ales pe zborurile lungi, care pot dura chiar mai mult de 8 ore.
„Majoritatea oamenilor mănâncă prea mult pentru că sunt plictisiți sau au nevoie să petreacă timpul într-un fel,” a declarat Melissa Biggs Bradley, fondatoarea firmei de călătorii aeriene de lux Indagare. „Dar chiar și cea mai bună mâncare din avion este prea sărată și conservată ca să poată fi încălzită la microunde.”
Chiar dacă experții recomandă să nu mănânci la bordul unui avion, au mai multe sfaturi pe care le poți folosi. Bradley recomandă să mănânci ceva cu câteva ore înainte să urci în avion, de exemplu, și să consumi doar apă atunci când ești în aer.
Mâncarea din avion e diferită
Un alt motiv pentru care unii recomandă să eviți mâncarea din avion e faptul că aceasta conține arome și aditivi artificiali, pentru a compensa lipsa de sensibilitate pe care pasagerii o au la nivelul papilelor gustative la altitudini mari. Cel puțin asta susține creatorul de conținut Kashif Khan, @kashkhanofficial, care a realizat un video pe acest subiect care a devenit rapid viral.
Recomandarea autorului: Ai grijă ce MĂNÂNCI, înainte de un zbor cu avionul. Ce alimente nu ar trebui consumate, când știi că urmează o asemenea călătorie