De la 1 noiembrie, dispare taxa de 25 de lei pe coletele Temu, Shein și AliExpress. Ce alte două taxe introduce UE în locul ei

Publicat: 31 10. 2026, 18:10
Actualizat: 31 10. 2026, 18:10

Guvernul a decis eliminarea, începând de duminică, 1 noiembrie 2026, a taxei românești de 25 de lei pentru coletele cu valoare mai mică de 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene. Această măsură, adoptată vineri, vine chiar în momentul în care Uniunea Europeană introduce o nouă taxă de procesare de 2 euro, care se adaugă taxei vamale de 3 euro aplicate deja din luna iulie, scrie Mediafax.

Loading ...

Noile reguli vizează mai ales cumpărăturile realizate prin platforme internaționale precum Temu, Shein și AliExpress, iar impactul asupra prețurilor va depinde de numărul și tipul produselor comandate.

Executivul a aprobat vineri, 30 octombrie, abrogarea taxei logistice naționale de 25 de lei, introdusă la începutul anului pentru coletele cu valoare declarată sub 150 de euro care provin din afara Uniunii Europene.

Decizia Guvenrului vine pentru a evita suprapunerea taxei cu noile mecanisme fiscale europene.

Dar schimbarea nu înseamnă și dispariția taxelor pentru produsele ieftine cumpărate din China sau din alte state din afara UE. Dimpotrivă, de la 1 noiembrie devin aplicabile două mecanisme europene distincte: o taxă vamală de 3 euro, introdusă la 1 iulie, și o taxă de procesare de 2 euro.

De ce elimină Guvernul elimină taxa românească

Taxa de 25 de lei a fost introdusă la 1 ianuarie 2026, într-un context în care autoritățile încercau să limiteze efectele creșterii rapide a numărului de colete de mică valoare provenite din afara Uniunii Europene.

Între timp, instituțiile europene au decis aplicarea unor taxe comune pentru importurile de mică valoare, așa încât menținerea taxei românești ar fi însemnat costuri suplimentare pentru aceleași fluxuri comerciale.

Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a explicat că renunțarea la mecanismul național este necesară pentru a împiedica suprapunerea obligațiilor fiscale, subliniind că sumele încasate nejustificat după intrarea în vigoare a noilor reguli trebuie restituite.

Două taxe europene: 3 euro pentru vamă și 2 euro pentru procesare

Prima modificare importantă a intervenit la 1 iulie 2026, atunci când Uniunea Europeană a început să aplice o taxă vamală forfetară de 3 euro mărfurilor din coletele cu valoare mai mică de 150 de euro.

Anterior, aceste expedieri beneficiau, în general, de o scutire de taxe vamale, facilitate considerată de instituțiile europene tot mai dificil de justificat în condițiile dezvoltării comerțului electronic.

Taxa de 3 euro nu se calculează întotdeauna o singură dată pentru întregul colet. Potrivit Consiliului Uniunii Europene, ea se aplică în funcție de categoriile tarifare ale bunurilor.

De la 1 noiembrie 2026, se adaugă taxa europeană de procesare de 2 euro pentru fiecare articol, destinată acoperirii costurilor suportate de autoritățile vamale pentru verificarea și controlul expedierilor de mică valoare.

Ea are un scop diferit de taxa vamală de 3 euro. În timp ce prima măsură elimină avantajul fiscal al importurilor mici, cea de-a doua urmărește finanțarea activităților administrative și a controalelor necesare pentru procesarea volumului mare de colete.

În practică, de la data de 1 noiembrie, cumpărătorii nu vor achita neapărat separat aceste sume la primirea coletului. Platformele de comerț electronic și operatorii implicați în livrare pot include costurile în prețul afișat, în tarifele de transport sau în alte taxe prezentate la finalizarea comenzii.

De ce schimbă Uniunea Europeană regulile

Noile taxe fac parte dintr-o reformă mai amplă a sistemului vamal european, determinată de creșterea comerțului electronic și de numărul foarte mare de expedieri care intră zilnic pe piața comunitară.

Instituțiile europene sunt de părere că vechea scutire vamală pentru bunurile sub 150 de euro oferea un avantaj comercianților care expediau individual produse către consumatori, în comparație cu magazinele europene care importau mărfuri în cantități mari și achitau taxele vamale obișnuite.

Pe lângă concurența comercială, Bruxellesul invocă și riscurile privind siguranța produselor, fraudele, declarațiile vamale incorecte și dificultatea verificării unui volum atât de mare de expedieri.

Platformele internaționale de comerț electronic, mai ales cele care comercializează produse ieftine fabricate în China, se află în centrul acestor schimbări.

Taxa vamală forfetară de 3 euro este o măsură temporară, urmând să fie înlocuită de sistemul normal de tarife vamale odată cu implementarea noii infrastructuri digitale vamale europene.

Reforma mai urmărește și să transfere o parte mai mare a responsabilităților pentru respectarea formalităților vamale către platformele și operatorii comerciali implicați în vânzările online.