UPDATE | Decizia de numire a lui George Simion ca președinte AUR, anulată de Tribunalul București / Cum a reacționat liderul formațiunii – EXCLUSIV

Publicat: 23 06. 2023, 18:42
Actualizat: 23 06. 2023, 19:53
Sursa foto: Mediafax Foto

Decizia de numire a lui George Simion în calitate de președinte al AUR a fost anulată joi de Tribunalul București în urma depunerii unei contestații asupra Congresului extraordinar al partidului, din 27 martie 2022, chiar de către un fost membru.

UPDATE: Reacția lui George Simion

„E o aberație la fel ca zecile de știri apărute despre noi în ultima vreme, de când am ieșit la egalitate cu PSD în sondajele reale.

Eu sunt președintele AUR, congresul nostru a fost validat prin hotărâre definitivă și irevocabilă. Procesul cu domnul Ciubuc vizează excluderea lui din partid și împrejurările în care au avut loc, nu calitatea mea de președinte. Tare bine ar fi să înțeleagă unii că aceste atacuri mincinoase nu fac decât să ne crească.

Nicio televiziune nu m-a sunat pentru drept la replică și cu asta am spus tot”, a declarat George Simion, în exclusivitate pentru Gândul.

Știrea inițială

Tribunalul București a anulat joi procesul verbal al Congresului extraordinar al partidului AUR din 27 martie 2022, congres la care George Simion a fost ales președintele formațiunii politice, potrivit portalului instanțelor. Contestația congresului a fost depusă de către Ciprian Ciubuc, membru exclus AUR. Decizia instanței nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile.

Nu doar procesul verbal care atesta poziția de președinte AUR a lui George Simion a fost contestat ci și o decizie a Juriului Naţional de Onoare, Disciplină şi Arbitraj al AUR prin care deputatul Ciprian Ciubuc era exclus din partid.

La Congresul extraordinar al AUR din martie 2022, George Simion a fost ales preşedinte al partidului, împotriva lui Dănuţ Aelenei. Anterior, partidul a fost condus de doi copreședinți, Claudiu Târziu și George Simion.

Ciprian Ciubuc a atacat deciziile de la congresul extraordinar pe motiv că acestea ar fi încălcat statutul AUR, iar organizarea congresului ar fi fost neconformă.

”Soluția pe scurt: Admite în parte cererea astfel cum a fost precizată. Anulează Decizia nr. 10/30.03.2022 a Juriului Naţional de Onoare, Disciplină şi Arbitraj al Partidului Alianţa pentru Unirea Românilor. Anulează Procesul verbal al Congresului extraordinar al Partidului Alianţa pentru Unirea Românilor din data de 27.03.2022. Obligă pârâtul la plata sumei de 2200 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată azi, 22.06.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, a hotărât Tribunalul București.