Deficitul bugetar al României a ajuns la 1,19% din PIB

Publicat: 27 04. 2022, 15:40
Sursa foto: Shutterstock

Deficitul bugetar al României a crescut în primul trimestru al lui 2022, ajungând la 1,19% din PIB, față de 0,72% în primele două luni, anunță Ministerul Finanțelor.

Astfel, deficitul a ajuns la 15,7 miliarde de lei în primul trimestru, față de 9,51 miliarde în ianuarie și februarie, informează Agerpres.

Comparat cu primele trei luni din 2021, deficitul bugetar a scăzut, totuși, cu 0,05%, de la 1,24% din PIB.

„Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2022 s-a încheiat cu un deficit de 15,7 miliarde lei. Exprimat ca procent din Produsul Intern Brut, deficitul bugetar a înregistrat o scădere cu 0,05 puncte procentuale pe primele trei luni ale anului 2022 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021, de la 1,24% din PIB la 1,19% din PIB.

Evoluţia este explicată de creşterea veniturilor totale cu 0,66 puncte procentuale din PIB (în principal încasări din TVA şi alte impozite pe bunuri şi servicii), în timp ce cheltuielile bugetare au înregistrat un avans de 0,61 puncte procentuale din PIB (preponderent cheltuieli cu asistenţa socială şi cu fonduri europene)”, informează Ministerul de Finanțe.

Veniturile au crescut față de anul trecut

În schimb, veniturile la bugetul general consolidat au crescut în primul trimestru al acestui an cu 21,3% față de încasările din perioada similară a anului trecut. Astfel, veniturile au însumat 104,06 miliarde de lei.

Creșterea a fost influențată de avansul încasărilor din TVA, alte impozite şi taxe pe bunuri şi servicii, fonduri europene, contribuţii de asigurări şi venituri nefiscale, subliniază sursa citată.

Contribuţiile de asigurări au înregistrat 33,30 miliarde de lei în primul trimestru, în creştere cu 9,2% (an/an). Ca şi în cazul impozitului pe venit, evoluţia este inferioară dinamicii fondului de salarii.

Cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 119,75 miliarde de lei au crescut în termeni nominali cu 19,2% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile pe primele trei luni ale anului 2022 au înregistrat o creştere cu 0,6 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021, de la 8,5% din PIB la 9,1% din PIB.