Dinamo și Rapid, mesaje de condoleanțe pentru regretatul Dinu Gheorghe
Cluburile Dinamo și Rapid, dar și Federația Română de Fotbal, au transmis, miercuri, mesaje de condoleanțe după moartea fulgerătoarea a omului de afaceri Dinu Gheorghe.
„Clubul Dinamo transmite sincere condoleanțe familiei lui Dinu Gheorghe și apropiaților în urma veștii tragice primite astăzi.
Dinu Gheorghe a fost președintele echipei în perioada aprilie-august 2015”, au transmis cei de la Dinamo. Dinu Vamă a fost președinte și la Rapid.
Dinu Vamă avea 69 de ani
„Clubul FC Rapid regretă dispariția lui Dinu Gheorghe, fost președinte al clubului nostru!
Sincere condoleanțe familiei și celor apropiați!
Dumnezeu să-l odihnească!”, transmite clubul din Giulești.
„Fostul conducător de club, Dinu Gheorghe, s-a stins din viață la 68 de ani. Federația Română de Fotbal transmite condoleanțe familiei și celor apropiați. Dumnezeu să îl odihnească!”, au transmis și cei de la FRF.
Cunoscutul om de afaceri Dinu Gheorghe – fostul președinte al clubului de fotbal Rapid București și fost director general al clubului Dinamo – a fost găsit mort în propria locuință.
Dinu Vamă avea 69 de ani și a fost descoperit, potrivit surselor Gândul, chiar de femeia care îi făcea menajul. Aceleași surse au mai dezvăluit că fostul președinte al Rapidului ar fi decedat în urma unui stop cardiac și a fost găsit de menajeră pe canapeaua din locuința sa.
Fostul patron al Rapidului, George Copos, a confirmat vestea trecerii în neființă a lui Dinu Gheorghe.