Directorul Agenției Internaționale pentru Energie: Lumea se confruntă cu prima sa criză energetică adevărată

Publicat: 26 10. 2022, 10:01
Directorul Agenției Internaționale pentru Energie, Fatih Birol. Sursa foto: Profimedia

Problemele de pe piața mondială a gazului natural lichefiat (GNL) și decizia marilor producători de petrol de a reduce producția au adus lumea în mijlocul „primei crize energetice cu adevărat globale”, a declarat marți directorul Agenției Internaționale pentru Energie, Fatih Birol.

Creșterea importurilor de gaz natural lichefiat în Europa, pe fondul crizei din Ucraina, dar și o potențială revenire a apetitului Chinei pentru combustibil, vor agrava situația de pe piață, deoarece anul viitor capacitățile de GNL vor crește cu doar 20 de miliarde de metri cubi, a declarat Birol, prezent la Săptămâna Internațională a Energiei, eveniment care are loc în Singapore.

În același timp, recenta decizie a Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) și a aliaților săi, cunoscuți sub numele de OPEC+, de a reduce producția cu 2 milioane de barili pe zi, este o decizie „riscantă”, deoarece Agenția Internațională pentru Energie se așteaptă ca cererea la nivel mondial să crească cu aproape două milioane de barili pe zi anul acesta, a mai spus oficialul, citat de Reuters.

„Este deosebit de riscant, deoarece mai multe economii din întreaga lume sunt în pragul recesiunii, vorbim despre recesiune globală… Considerăm această decizie ca fiind cu adevărat nefericită”, a spus el.

Criza poate fi și o oportunitate

Există, însă, și părți pozitive din acest punct de vedere, atrage atenția Fatih Birol. El susține că actuala criză energetică ar putea fi un punct de cotitură în ceea ce privește piața energiei, prin accelerarea tranziției spre energia verde, dar și pentru crearea unor sisteme energetice sustenabile și sigure.

„Securitatea energetică este motorul numărul unu (al tranziției către energia verde, n. red)”, a declarat Birol, întrucât țările văd noile tehnologii și sursele regenerabile ca pe o soluție pentru această criză.

Recent, Birol a avertizat că Rusia ar putea înceta să furnizeze gaze Europei în această iarnă.

Fatih Birol spune că, din punctul său de vedere, o oprire totală a aprovizionării cu gaze naturale din Rusia nu reprezintă cel mai probabil scenariu, dar că Europa trebuie să lucreze la planuri de urgență pentru orice eventualitate.