Incident la un mall din Iași. Doi adolescenți au fost loviți de o bară din aluminiu smulsă de vântul puternic

Publicat: 18 01. 2022, 17:49
FOTO - caracter ilustrativ: Shutterstock

Doi adolescenți de 17 și 11 ani au fost loviți de o barieră de acces, marși după-amiază, în zona centrală a Iașului. Incidentul s-a produs din cauza vântului puternic, când cei doi minori ieșeau dintr-un centru comercial.

„Din cauza vântului foarte puternic, Iaşul fiind sub atenţionare meteo cod galben de vânt intens, un profil de mascare a vitrinei exterioare (bară din material uşor, din aluminiu), s-a desprins şi a căzut peste un adolescent. Agentul de pază aflat la intrarea în centrul comercial a intervenit imediat pentru a verifica starea adolescentului şi a solicitat serviciul de ambulanţă. Adolescentul a primit îngrijiri medicale şi se află în afara oricărui pericol”, au declarat reprezentanții centrului comercial.

De altfel, metorologii au emis o atenționare cod galben „de intensificări susținute ale vântului” în mai multe județe, printre care și Iași, valabil până la ora 20.00.

Apelul prin 112 care anunța accidentul a fost înregistrat la ora 13.40, la fața locului fiind trimise două echipaje de prim ajutor pentru a evalua starea celor doi copii.

Adolescentul de 17 ani avea un traumatism la nivelul capului care necesită investigații suplimentare, iar copilul în vârstă de 11 ani nu a dorit să meargă la spital și a rămas alături de mama sa.

„A fost preluat un adolescent de 17 ani, cu traumatism cranio-cerebral, cu o plagă contuză parietală cu sângerare oprită, o plagă la nivelul capului. Era conștient, a fost dus la Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul de Urgențe «Prof. dr. N. Oblu», pentru o evaluare neurochirurgicală. Sperăm însă că nu va avea nevoie de internare și evoluția lui va fi favorabilă, așa cum s-a evaluat inițial”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași.

Reprezentanții Spitalului de Urgențe „Prof. dr. N. Oblu” din Iași au spus că adolescentul este supus unor investigații medicale, însă cel mai probabil nu va fi nevoie de internare și va putea pleca acasă.

Acesta nu a fost singurul incident produs din cauza vântului în ultimele 24 de ore în Iași. Luni seară, un copac a căzut peste o mașină parcată pe o stradă din oraș, iar marți după-amiază, un copac a blocat strada care duce către Aeroportul Iași.