Doliu în presa constănțeană. A murit jurnalistul Darius Martinescu

Publicat: 13 10. 2021, 16:54
Doliu în presa constănțeană. A murit jurnalistul Darius Martinescu / Foto: Captură YouTube.com

Jurnalistul Darius Martinescu a murit, miercuri, după o luptă cu o boală cumplită.

Tragica veste a morții sale i-a întristat pe colegii de breaslă, precum și pe cei care l-au cunoscut, scrie cugetliber.ro.

„Astăzi este o zi tristă!! Dragul meu coleg Darius, nu mai e printre noi! A plecat printre îngeri. Drum lin printre îngeri. Oriunde ai fi, știu sigur că ești într-un loc mai bun. Nu are cum altfel. Suferința ta a luat sfârșit”, este mesajul unuia dintre colegii de presă.

Colegii îndurerați: „Am împărțit clipe mai bune și mai proaste”

La rândul lor, jurnaliștii de la ct.100.ro deplâng moartea lui Darius Martinescu:

„Soarta alege să îi ia pe unii dintre noi prea repede. Astăzi a mai murit un ziarist din Constanța, înnegrind astfel o listă care nu ar fi trebuit să exista a celor care pleacă dintre noi când încă sunt în floarea vârstei.

Darius Martinescu, fost redactor șef al subredacției Dobrogea a ziarului România liberă, s-a stins azi din viață.

Am lucrat împreună ani buni la România liberă. Mult timp, în același birou.

Am împărțit, așa cum împart ziariștii, clipe mai bune sau mai proaste, căci viața într-o redacție de ziar, în presă în general, nu-i chiar roz.

Un om calm, un bun ziarist de investigații, bun cunoscător a tot ceea ce se întâmpla în domeniul militar, despre care scria deseori (pasiunea aceasta l-a dus și în Afganistan, în 2008, de unde a scris mai multe reportaje), un soț și un tată, cu vise, cu speranțe, cu planuri de viitor.

Tare nedreaptă este viața…

Condoleanțe familiei și multă putere!”, transmit aceștia.

Darius Martinescu: „Vrei să faci tu ceva care să schimbe măcar un pic lucrurile…”

„Atunci când faci un reportaj, poţi să arăţi frumosul din natură şi oameni; dacă faci o investigaţie scoţi la suprafaţă ilegalităţile sistemului şi părţile urâte ale naturii umane. După aproape două decenii de frumos şi urât la Observator de Constanţa, Jurnalul de Constanţa, Jurnalul Naţional, România Liberă, Ziarul Timpul, Ecomunitate, Avocatura.com. Jurnal de Investigatii, Ziarul de Investigatii şi Dobrogea TV, atunci când te uiţi în jurul tău constaţi că nu s-a schimbat nimic. Şi atunci vrei să faci tu ceva care să schimbe măcăr un pic lucrurile în direcţia bună. Eu o să încerc şi voi o să decideţi dacă am făcut bine sau nu.”, scria Darius la descrierea sa de pe site-ul constantanoastra.ro.