Donald Trump, nominalizat de Pakistan pentru Premiul NOBEL pentru Pace

Publicat: 21 06. 2025, 15:45
Donald Trumo, nominalizat de Pakistan pentru Premiul Nobel pentru Pace / Sursa FOTO: Profimedia

Pakistan anunță, sâmbătă, 21 iunie, că l-a nominalizat pe Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2025, la o lună și jumătate după ce președintele american a anunțat o încetare a focului între Islamabad și New Delhi.

Între 6 și 10 mai, cele două puteri nucleare vecine, rivale din 1947, au început să se atace reciproc.

Conflictul lor s-a încheiat cu anunțul lui Donald Trump pe rețelele sociale privind obținerea unei încetări a focului, la sfârșitul „unei lungi nopți de negocieri organizate de Statele Unite”, potrivit președintelui american.

De atunci, Islamabadul a continuat să laude acțiunile Washingtonului, mult timp principalul său partener militar în „războiul împotriva terorismului”, înainte de a se retrage din Afganistan și de a abandona regiunea.

Premierul indian Narendra Modi a declarat în repetate rânduri că nu a existat nicio mediere americană pentru a obține încetarea focului. Donald Trump susține, însă, că a stat la baza a șase de acorduri de pace sau de menținere a unor relații de bună vecinătate în ultimii ani și a declarat, într-un lung mesaj pe rețelele sale de socializare, că nu a primit un premiu Nobel pentru acest lucru.

CITEȘTE ȘI:

Donald Trump l-a nominalizat oficial pe Darryl Nirenberg pentru a fi AMBASADORUL SUA în România. Desemnarea, trimisă Senatului SUA pentru confirmare

Le Monde: Donald Trump, alături de liderii occidentali, în HAOSUL global /Summitul G7, marcat de diviziunile „familiei occidentale”