Două cutremure în România, în mai puțin de patru ore. Unde s-au resimțit și ce magnitudine au avut

Publicat: 27 10. 2026, 08:19

Două cutremure s-au produs în zona seismică Vrancea în noaptea de luni spre marți, 27 octombrie, la mai puțin de patru ore distanță. Cel mai puternic dintre seisme a avut magnitudinea 3,1 și a fost înregistrat în jurul orei 05:42.

Primul seism al nopții a fost înregistrat la ora 01:53:55, ora locală a României, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, potrivit datelor transmise de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), potrivit Mediafax.

 Loading ...

Cutremurul, catalogat drept slab, a avut magnitudinea ML 2,3 și s-a produs la o adâncime de 120,2 kilometri.

Epicentrul a fost localizat la 45 de kilometri sud de Focșani și la 59 de kilometri sud de Buzău. Seismul s-a produs, de asemenea, la 67 de kilometri est de Sfântu Gheorghe, 77 de kilometri est de Brașov și 91 de kilometri nord-est de Ploiești.

Un al doilea cutremur, cu magnitudinea 3,1

La mai puțin de patru ore de la prima mișcare seismică, aparatele au înregistrat un nou cutremur în aceeași zonă.

Cel de-al doilea seism s-a produs la ora 05:42:56 și a avut o magnitudine mai mare, de 3,1. Cutremurul a avut loc la o adâncime de 79,5 kilometri, fiind la rândul său încadrat în categoria seismelor slabe.

Potrivit INCDFP, epicentrul acestuia s-a aflat la 48 de kilometri sud de Focșani, 62 de kilometri est de Sfântu Gheorghe și 69 de kilometri sud de Buzău.

Cutremurul s-a produs și la 75 de kilometri est de Brașov, 95 de kilometri sud de Bacău și 98 de kilometri nord-est de Ploiești.

Zona Vrancea este principala regiune seismică a României și înregistrează în mod obișnuit cutremure la adâncimi intermediare. Cele două seisme produse în dimineața zilei de 27 octombrie au avut magnitudini reduse, fiind clasificate de INCDFP drept cutremure slabe.